Ediția a XII-a a Campionatului județean de minifotbal pentru old-boys „Baracuda” s-a încheiat joi seară cu victoria grupării Centru Vechi, care reușește astfel să-și păstreze titlul cucerit anul trecut. Lupta pentru supremație a fost însă foarte echilibrată, formația manageriată de Tudor Hotnogu terminând întrecerea la egalitate de puncte cu marea rivală Inter Conti, Centru Vechi fiind declarată câștigătoare ca urmare a victoriei înregistrate în meciul direct. La fel de strâns a fost și duelul dintre Valexin și Vivendi pentru ocuparea ultimului loc de pe podium, departajarea dintre ele făcându-se tot pe baza criteriului confruntării directe, care a fost favorabil echipei conduse de Adi Vacariu.
Urșii, aflați la cea mai bună performanță a lor, au venit pe 5, ierarhia fiind completată de AWS Team, Thermonet, Concordia, Artra-Baracuda, Eco Optic, Bucovina, Euro Express Full, Florconstruct, Galacticii, Intermontana și Silva.
Referitor la ultima etapă, ar fi de semnalat succesul înregistrat de Vivendi, care a administrat singurul eșec stagional campioanei Centru Vechi, dar și victoria muncită a celor de la Valexin în fața Urșilor, în chiar ultimul meci din acest sezon.
Festivitatea de premiere și banchetul de final vor avea loc astăzi, începând cu ora 12.30, la Baza sportivă „Gârla Morii”, unde toți participanții sunt invitați să ciocnească un pahar de vin între prieteni.
Ca și anul trecut, întrecerea a beneficiat de sprijinul societății „Baracuda”, cel mai cunoscut nume din România în domeniul articolelor de pescuit, implicate activ în bunul mers al întrecerii fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și cotidianul Monitorul de Suceava.
Rezultate înregistrate în ultima etapă:
Thermonet – Artra-Baracuda 4-3 (meci în avans din etapa a XV-a)
Au marcat: Ursaciuc (3), Cucoș, respectiv Vasiliu (2), Rață.
Concordia – Inter Conti 0-8 (meci în avans din etapa a XV-a)
Au marcat: D. Oniu (5), Tcaciuc (2), Romaniuc.
Euro Express Full – Florconstruct 3-2
Au marcat: C. Goian, Ungureanu, Munteanu, respectiv Florea, Anton.
Bucovina – Silva 10-0
Centru Vechi – Vivendi 1-3
Au marcat: Guriță, respectiv, Andrieș, Spătar, Fercalo.
Galacticii – Thermonet 2-5
Au marcat: Palievici (2), respectiv Macoviciuc (3), Ursaciuc, Ionasciuc.
Artra-Baracuda – Concordia 4-5
Au marcat: Tauciuc, Axinte, Rață, Horobeț, respectiv Vezeteu (2), Sburlea (2), Ianoș
Inter Conti – Eco Optic 9-2
Au marcat: Tcaciuc (5), Romaniuc (3), P. Răzlog, respectiv D. Ionuț, Mihalache.
Intermontana – AWS Team 1-6
Au marcat: Ostrovanu, respectiv G. Oniu (2), Soroceanu (2), Filip, Grigorean.
Valexin – Urșii 2-1
Au marcat: M. Mihai, Țiprigan, respectiv Radaviciute.
Clasament
1. Centru Vechi 15 14 0 1 119-19 42
2. Inter Conti 15 14 0 1 99-22 42
3. Valexin 15 11 2 2 58-27 36
4. Vivendi 15 12 0 3 96-25 36
5. Urșii 15 9 0 6 73-45 27
6. AWS Team 15 8 0 7 48-45 24
7. Thermonet 15 6 3 6 47-55 21
8. Concordia 15 6 1 8 40-75 20
9. Artra-Baracuda 15 5 2 8 40-54 19
10. Eco Optic 15 5 3 7 47-43 19
11. Bucovina 15 6 1 8 47-68 19
12. Euro Express Full 15 4 3 8 33-57 17
13. Florconstruct 15 4 1 10 35-79 14
14. Galacticii 15 4 0 11 30-79 12
15. Intermontana 15 2 0 13 28-87 6
16. Silva 15 2 0 13 33-89 6
Notă: Echipele câștigătoare în urma loviturilor de departajare vor primi două puncte, iar învinsele un punct! Primul criteriu de departajare la finalul campionatului în cazul egalității de puncte îl reprezintă rezultatul înregistrat în meciul direct!