După prima victorie obținută în acest sezon al Ligii Naționale, acasă cu CSM Făgăraș, echipa de handbal a Universității Suceava are șansa să câștige alte trei puncte, pe terenul ultimei clasate, Universitatea Cluj, formație ce este singura fără punct după 10 etape. Practic, elevii antrenorului Adrian Chiruț și Iulian Andrei sunt obligați să câștige acest meci, deoarece punctele directe cu echipele cu care se vor lupta pentru menținerea în Liga Națională vor fi foarte importante în turneul play-off. Și la acest meci, universitarii au trei jucători importanți ce sunt indisponibili, Gabriel Burlacu, handbalist ce a început să facă mișcare, deși mai are ceva dureri în zona lombară, Andrei Olariu, ce a plecat ieri la București la un nou control în legătură cu problema la tibie, și Alin Petrea, jucător ce la finalul lunii urmează să se opereze la un deget de la picior, unde a avut o luxație și o ruptură de ligament. Partida trebuia să se dispute astăzi, dar gazdele n-au avut poziție în sală și au mutat-o mâine, iar sucevenii au fost de acord, mai ales pentru faptul că următoarea etapă este programată sâmbăta viitoare.
„Este o partidă pe care trebuie neapărat s-o câștigăm și să ne întoarcem acasă cu trei puncte foarte importante. Sper să ne facem un meci ușor și să-l tratăm cu seriozitate și concentrare maximă, deoarece nu vrem să pățim ca la Buzău, unde după părerea mea am pierdut trei puncte. Ne-am pregătit bine și sper să facem un meci foarte bun și să nu avem parte de alte accidentări”, a declarat antrenorul echipei Clubului Sportiv Universitar din Suceava, Adrian Chiruț.
Sâmbăta viitoare, sucevenii vor avea din nou un meci foarte important pentru puncte, acasă, cu CSM Bacău.
Etapa a 7-a
CSM Focșani 2007 – AHC Dobrogea Sud (miercuri, 21 noiembrie, ora 17.30, TVR HD)
CSM Făgăraș – Steaua București (miercuri, ora 18.00)
CSM Bacău – Politehnica Timișoara (miercuri, ora 19.00)
CS Universitatea Cluj – CSU din Suceava (joi, ora 17.00)
Potaissa Turda – Dunărea Călărași (joi, ora 17.00, TVR HD)
CSM București – Minaur Baia Mare (vineri, ora 18.00)
Dinamo București – CS HC Buzău 2012 (sâmbătă, ora 18.00)
Clasamentul Ligii Naționale
1. CSM București 9 8 1 0 250 200 25
2. AHC Dobrogea Sud 10 8 0 2 295 234 24
3. AHC Potaissa Turda 10 6 2 2 299 269 20
4. Politehnica Timișoara 10 5 4 1 270 250 19
5. AHC Dunărea Călărași 10 5 3 2 283 255 18
6. CS Dinamo București 9 5 2 2 279 245 17
7. CSA Steaua București 10 5 2 3 274 262 17
8. CS Minaur Baia Mare 10 5 1 4 294 270 16
9. CSM Focșani 2007 10 5 1 4 268 251 16
10. CSM Bacău 10 3 0 7 263 313 9
11. CS HC Buzău 201210 2 0 8 232 272 6
12. CSU din Suceava 10 1 2 7 239 276 5
13. CSM Făgăraș 10 1 2 7 228 271 5
14. CS Universitatea Cluj 10 0 0 10 239 345 0
Handbal
Universitatea are șansa de a câștiga încă trei puncte, în deplasarea de la Cluj
