Echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a bifat zilele trecute a doua remiză din acest sezon al Campionatului Național, 32 – 32 în disputa de pe teren propriu cu LPS Piatra Neamț. Elevii antrenorului Răzvan Bernicu au avut 50 de minute bune și-au controlat jocul, dar au cedat pe final și le-au permis oaspeților să revină în joc și să egaleze. La pauză a fost 20 – 15 pentru Suceava, echipă ce-n minutul 45 avea un avantaj de nu mai puțin de opt goluri, dar care în ultimele 10 minute n-a mai reușit să ducă poziționalul până la capăt de mai multe ori.
„Am controlat acest meci aproape 50 de minute și am avut și opt goluri diferență, dar pe final s-a simțit banca scurtă în evoluția noastră. A apărut oboseala, am făcut multe greșeli tehnice, am ratat cam mult și ne-am precipitat pe atacul pozițional. Ei au egalat în ultimul minut, noi am reușit să marcăm din nou, dar nemțenii au egalat în ultima fază”, a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
În acest meci, Ovidiu Cozorici și Antonio Pintilei au reușit câte 9 goluri fiecare, Claudiu Lazurcă (8), iar Robert Chirilă, Albert Vizitiu și Ionuț Huțan, câte două goluri fiecare.
În următoarea etapă, LPS Suceava va juca pe terenul ultimei clasate, LPS Roman.
Rezultatele etapei a 6-a
CSM Bacău – LPS Iași 38 – 29 (18 – 14)
LPS Suceava – LPS Piatra Neamț 32 – 32 (20 – 15)
LPS Vaslui – LPS Roman 35 – 35 (19 – 17)
Clasamentul seriei I
1. CSM Bacău 6 6 0 0 236 174 18
2. LPS Suceava 6 3 2 1 197 188 13
3. LPS Piatra Neamț 6 2 2 2 193 187 10
4. LPS Vaslui 6 2 1 3 186 203 10
5. LPS Iași 6 1 0 5 159 188 8
6. LPS Roman 6 1 1 4 167 198 8
Bonus
* LPS Piatra Neamț (4pts – respectare cerințe talie)
* LPS Roman (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Suceava (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Vaslui (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Iași (6pts – respectare cerințe talie)
* CSM Bacău (6pts – respectare cerințe talie)