Handbal

Universitatea are un nou meci dificil pe teren propriu, cu Steaua București



Cristian Adomnicăi și Florin Ciubotariu
Cristian Adomnicăi și Florin Ciubotariu

După două săptămâni de pauză competițională, echipa de handbal seniori a Clubului Universitar din Suceava revine în fața propriilor spectatori cu un nou meci contra unei echipe cu pretenții la podium. Mâine seară, de la ora 18.00, elevii lui Adi Chiruț și Iulian Andrei vor întâlni la sala „Dumitru Bernicu” de la LPS Suceava finalista din sezonul trecut, Steaua București. În această pauză, handbaliștii suceveni s-au pregătit foarte bine pentru perioada și meciurile importante ce urmează, lucrând în special la capitolul moral, acolo unde au picat la un moment dat.
„Suntem hotărâți să abordăm meciul cu Steaua cu maximă seriozitate. Ne-am pregătit bine în ultima perioadă și-am trecut peste ultimele două eșecuri, care din punctul meu de vedere ne-au îmbărbătat și ne-au arătat ce trebuie de îndreptat, dar și lucrurile bune pe care trebuie să le facem în continuare. Steaua pornește ca favorită în acest meci datorită superiorității, dar ținând cont că jucăm acasă și că avem o datorie față de suporterii noștri după ultima partidă, ce a fost una nereușită, ne vom bate și cred că vom câștiga această confruntare”, a explicat Florin Ciubotariu.
Un alt jucător cu o experiență mare, Cristian Adomnicăi, este de părere că la ultimul meci echipa a arătat mult mai bine și mai legată.
„Va fi un meci dificil, dar nu va fi imposibil de câștigat. Datoria noastră este să jucăm și să arătăm ce știm mai bine și vom vedea care va fi rezultatul final. Noi pornim cu încredere și cu un elan pozitiv și chiar dacă am pierdut ultimul meci, cred că jocul nostru a fost mai legat. Din păcate avem și colegi accidentați, și acest lucru poate fi un minus, dar sperăm ca cei care suntem valizi să suplinim lipsa lor. Sperăm să terminăm partida cu o victorie, deoarece avem mare nevoie de puncte, de moral și de o revanșă în fața suporterilor”, a declarat Adomnicăi.
Studenții cred că au trecut de o perioadă mai dificilă și sunt încrezători că echipa își va recăpăta locul pe care-l merită în clasament
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, handbaliștii echipei locale au analizat perioada și meciurile din primele opt etape, fiind mult mai încrezători în forța echipei, în perioada ce urmează, cu meciuri foarte importante pentru puncte.
„A fost o perioadă mai slabă pentru noi, dar trebuie să ne uităm și cu cine am jucat, cu echipe din partea superioară a clasamentului, iar acest lucru a contat. Totuși au fost și meciuri bune, egalul cu campioana Dinamo, și cu CSM București am fost foarte aproape, dar acesta este sportul. Noi am abordat meciurile doar la victorie, dar nu ne-a ieșit de fiecare dată, și moralul a scăzut. Acum cred că suntem într-o creștere de formă și de moral și-n același timp așteptăm să apară și rezultatele pozitive, pentru a reveni unde ne este locul. Avem câțiva jucători importanți ce sunt accidentați, dar are cine să-i suplinească. Este drept că atunci când ai tot lotul poți să vii cu forțe proaspete în timpul partidei, dar am mai jucat în aceste condiții și-am avut rezultate, importat este să credem în noi și în faptul că putem să câștigăm chiar și așa”, a explicat Cristian Adomnicăi.
Golgheterul din sezonul trecut, Florin Ciubotariu, a explicat c-a lucrat mult în ultima perioadă pentru a-și îmbunătăți evoluțiile din teren.
„Sunt momente când îți dorești mult și poate nu reușești în aceeași măsură. Eu sunt concentrat și încerc să dau totul la fiecare meci. În acest sezon, evoluția mea a fost în aceeași linie cu cea a echipei, în care nimeni n-a strălucit. În sezonul trecut, când am fost golgheter, tot datorită colegilor am reușit acest lucru, iar acest lucru este normal pentru că este un sport de echipă. M-am concentrat mult în ultima perioadă pentru a-mi îmbunătăți jocul, la fel și lotul echipei a fost în ultima perioadă mai compact, iar jucătorii mult mai implicați la antrenamente. Foarte important este să urmăm și sfaturile antrenorilor și să îndeplinim sarcinile trasate pentru a îndeplini obiectivul. După întâlnirea cu Steaua urmează un pachet de trei meciuri accesibile, pe care trebuie să le abordăm cu maximă seriozitate, în care nici nu concepem să nu câștigăm toate punctele”, a explicat extrema suceveană.
Antrenorul Adrian Chiruț este de părere că accidentările cântăresc mult în evoluția echipei, dar și că aceasta trebuie să lupte până la capăt cu efectivul pe care-l are la dispoziție
În aceeași conferință, antrenorul a făcut o analiză a accidentărilor suferite de jucători importanți ai echipei, unele, deși banale, îi vor ține o perioadă destul de lungă indisponibili.
„Este o perioadă cu un program de meciuri dificile, cum n-am mai avut până acum. În plus avem parte de niște accidentări banale și probleme cărora nici doctorii nu le-au dat de cap, mai ales la Olariu, unde nu știm nici până acum ce are exact. În plus, la Petrea era vorba de o luxație la degetul mic de la picior, iar după mai multe investigații s-a ajuns la concluzia că este nevoie de operație. Burlacu și-a activat la lot o hernie pe care o avea mai demult, iar acum s-a acutizat, o problemă pe care o au mulți sportivi, mai ales cei de gabaritul său. I s-a făcut o infiltrație în spate și este sub tratament, dar trebuie să așteptăm până va dispărea orice durere din acea zonă pentru a reîncepe efortul. Noi avem un lot pe posibilitățile financiare disponibile și lipsa unui jucător se cunoaște. Avem deja trei accidentați și nu știm când vor reveni. Nu avem ce să facem, trebuie să luptăm cu ce avem, să vedem la ora meciului pe ce ne bazăm și cum să-i odihnim cât mai mult. În ultimul timp am încercat să le cresc moralul jucătorilor, pentru că e greu să lucrezi cu ei când sunt cu capul în pământ. E drept că-n ultimul timp i-am văzut mult mai activi și implicați. Important este să se vadă în teren că ne dorim toți victoria”, a explicat Adrian Chiruț.
Tehnicianul sucevenilor a urmărit zilele trecute meciul Stelei din cupele europene și este conștient că bucureștenii nu concep să nu plece cu toate punctele de la Suceava.
„Am văzut ieri meciul Stelei din cupele europene, în care bucureștenii au jucat în opt jucători și și-au menajat o parte din echipă, special pentru meciul de sâmbătă, și chiar și așa au reușit să câștige. Vom întâlni o echipă foarte bună, ce trece și ea printr-o perioadă mai încărcată. Mai avem multe meciuri de disputat și ușor-ușor trebuie să intrăm în jocul nostru și să luptăm până la finalul campionatului, pentru că abia acolo se va trage linia. Cu siguranță când vor reveni toți vor apărea și rezultatele așteptate de toată lumea”, a încheiat Adi Chiruț.
La patru zile după meciul cu Steaua, Universitatea va începe seria meciurilor din care este obligată să scoată toate punctele, miercuri urmând să joace tot acasă, cu CSM Făgăraș.
Etapa a 9-a
CSM București – CS HC Buzău 2012 (azi, ora 17.30, TVR HD)
CSM Bacău – CS Minaur Baia Mare (sâmbătă, ora 15.00)
CS Universitatea Cluj – AHC Dobrogea Sud (sâmbătă, ora 17.00)
CSU din Suceava – Steaua București (sâmbătă, ora 18.00, sala LPS)
CSM Făgăraș – Politehnica Timișoara (sâmbătă, ora 18.00)
Potaissa Turda – Dinamo București (duminică, ora 16.30)
CSM Focșani 2007 – Dunărea Călărași (duminică, ora 17.30, TVR 1)
Clasamentul Ligii Naționale
1. CSM București 7 6 1 0 192 153 19
2. AHC Dobrogea Sud 8 6 0 2 224 195 18
3. CS Dinamo București 7 5 1 1 222 183 16
4. AHC Potaissa Turda 8 5 1 2 239 215 16
5. CSM Focșani 2007 8 5 1 2 215 196 16
6. AHC Dunărea Călărași 8 4 3 1 229 201 15
7. Politehnica Timișoara 8 4 3 1 206 199 15
8. CS Minaur Baia Mare 8 4 1 3 236 211 13
9. CSA Steaua București 8 3 2 3 211 207 11
10. CS HC Buzău 2012 8 2 0 6 182 206 6
11. CSM Bacău 8 2 0 6 207 238 6
12. CSM Făgăraș 8 1 1 6 181 223 4
13. CSU din Suceava 8 0 2 6 189 224 2
14. CS Universitatea Cluj 8 0 0 8 193 275 0



Recomandări