Liga a III-a

Foresta merita mai mult de o remiză în confruntarea cu liderul



Foresta a dominat partida cu Oțelul
Foresta a dominat partida cu Oțelul

Aproximativ 500 de spectatori au fost prezenți, sâmbătă, pe stadionul Areni, la meciul dintre Foresta Suceava și liderul Seriei I a Ligii a III-a, Suporter Club Oțelul Galați. Partida nu s-a ridicat însă la nivelul așteptat și din cauza faptului că echipa oaspete a făcut practic figurație, arătând că este departe de veleitățile unei formații care dorește promovarea în eșalonul secund. De partea cealaltă, sucevenii au dat o replică decentă, aflându-se la conducerea ostilităților pe toată durata întâlnirii. Pe fondul unui joc deosebit de închis propus de echipa vizitatoare, prima ocazie de poartă a întâlnirii s-a produs abia la jumătatea primei reprize, atunci când Grumezescu, lansat perfect în adâncime de către Cem, nu reușește să-l învingă pe portarul Iliescu dintr-o poziție excelentă. Prima repriză, una săracă în faze la poartă, s-a încheiat cu șutul peste poartă al lui Cem, de la marginea careului de 16 metri.
Singura șansă de gol a gălățenilor din această dispută s-a produs în debutul părții secunde, la luftul lui Matei, scăpat din supraveghere, la 8 metri de poartă. Sucevenii au insistat mai mult în ofensivă pe final, și au avut ghinion la execuția înșelătoare a lui Rigoni, când balonul lobat de acesta, de la 25 de metri, a căzut pe transversală. Onofraș, care a întârziat șutul după o incursiune personală pe partea stângă, Artenie, a cărui reluare spre poartă a fost respinsă în corner de Iliescu, și Rigoni, care a fost blocat în ultimul moment de un apărător advers, au semnat ultimele incursiuni ofensive ale fotbaliștilor antrenați de Selim Benachour în confruntarea cu Suporter Club Oțelul Galați.
Foresta: G. Niga – Ionescu, Celeadnic, Mateciuc, Nguyen – Parouty, Cem – Rigoni, Sid Ali (46 Artenie), Onofraș – Grumezescu (74 Martin). Antrenori: Selim Benachour, Bogdan Tudoreanu și Mihai Guriță.
Suporter Club Oțelul: Iliescu – Vasile, Gîță, Puțanu, Sălăgeanu – Moglan, Crihană (46 Chiriac), Stoian (46 Antohi), Stan – Matei (76 Codreanu), Cîrjan. Antrenori: Alin Pânzaru și Tudorel Pelin.



Recomandări