Federația Română de Fotbal a lansat în această toamnă un nou proiect, în colaborare cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. Este vorba de Cupa Satelor, o întrecere rezervată copiilor cu vârsta sub 13 ani. Competiția se bucură deja de un mare interes la nivelul județului Suceava, nu mai puțin de 61 de echipe din mediul sătesc anunțându-și prezența pe tabloul de concurs, ceea ce reprezintă un record la nivel național.
Formațiile participante au fost repartizate de Asociația Județeană de Fotbal în șase turnee zonale, în funcție de criteriul geografic, câștigătoarele urmând să se confrunte ulterior la turneul final, pentru desemnarea campioanei județene.
Echipele trebuie să aibă în componență copii născuți după 1 ianuarie 2006, din satele și comunele din județ. De asemenea, fiecare echipă poate avea în lot și trei fete născute în 2004 sau mai mici.
Meciurile se vor disputa pe un teren cu dimensiunile 70 de metri lungime, 50 lățime, 9 contra 9, două reprize a câte 15 minute, cu 5 minute pauză. Jocurile se vor disputa sâmbăta, între orele 10.00 și 16.00.
Pentru a putea lua parte la joc, sportivii trebuie să prezinte carnetul de elev, vizat la zi, certificatul de naștere în copie și viza medicală – apt pentru efort.
Primul turneu zonal va avea loc în ziua de sâmbătă, 20 octombrie, la Ipotești, cu participarea echipelor sătești din Gulia, Verești, Bosanci, Adâncata, Fântânele, Dumbrăveni, Udești și Ipotești.
„Ne bucurăm de faptul că, la nivel de participare, județul Suceava ocupă primul loc din România la Cupa Satelor. Sper ca această acțiune de promovare a fotbalului printre tinerii din mediul rural să-și dovedească în timp utilitatea, astfel încât acțiunea să devină una de tradiție. Pe această cale, țin să mulțumesc profesorilor de sport și primarilor din localitățile de la noi de județ pentru implicare”, a declarat Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal.
Sâmbătă, la lansarea acestui proiect în județul nostru va fi prezent la Suceava și președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, care va veni însoțit de Ciprian Paraschiv, directorul de dezvoltare al Federației.
Fotbal juvenil
Record de participare la Cupa Satelor în județul Suceava
