Atleții Clubului Sportiv Municipal Dorna din Vatra Dornei, pregătiți de antrenorul Cristian Prâsneac, au participat cu succes la concursul interjudețean de cros pentru copii, juniori și veterani Trofeul „Ella Kovacs”, ce a avut loc zilele trecute în orașul Luduș din județul Mureș. Competiția, ajunsă la a 14-a ediție, a fost organizată de Atletic Club Sporting Luduș, cu sprijinul Primăriei orașului Luduș și al Consiliului Județean Mureș, în colaborare cu Asociația Județeană de Atletism Mureș.
La categoria copii I, în proba de 1500 de metri, dorneanul Alexandru Prâsneac a câștigat detașat, tot medalie de aur câștigând și Claudia Ionela Costiuc, dar la copile I, unde s-a alergat tot 1500 de metri. CSM Dorna Vatra Dornei a avut încă un câștigător, dar la copii II, Andrei Capră trecând primul linia de sosire după cei 1500 de metri parcurși. Denisa Kore a terminat a treia la copile II, în timp ce colegul său Iulian Pop a terminat tot pe locul III în proba de 3000 de metri.
„Sunt încântat de evoluția sportivilor mei, mai ales că se vede rodul muncii lor în fiecare zi de antrenament. Sunt niște copii foarte buni și cred că va fi o generație de excepție și aș vrea să scot în evidență doi dintre cei mai buni atleți din România la categoria lor de vârstă, Ionela Claudia Costiuc și Alexandru Prâsneac”, a explicat antrenorul dornean, Cristian Prâsneac.