La capătul unui sezon 2017-2018 catastrofal, soldat cu retrogradarea în eşalonul al treilea, Foresta a rămas şi cu datorii neachitate către mai mulţi jucători şi antrenori care au activat în acea perioadă pe Areni. Din acest motiv, gruparea suceveană a ajuns să fie bombardată cu citaţii la Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor. Primii care au reclamat clubul şi au primit câştig de cauză din partea instanţelor sportive au fost atacantul Marius Matei, mijlocaşul Andrei Cerlincă, antrenorul principal Florentin Petre şi antrenorul cu portarii Marius Lup, care au şi încasat deja o sumă totală de 70.000 de lei de la gruparea suceveană.
În cadrul şedinţei de marţi după-amiază, membrii Comisiei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor au admis alte patru cereri care o incriminează pe Foresta. Astfel, Comisia obligă gruparea suceveană la plata restanţelor financiare constatate către reclamanţi, după cum urmează: mijlocaşii Vasile Dănilă şi Vlad Stănescu, în prezent la Bucovina Rădăuţi, au de primit 10.800, respectiv 12.000 de lei, fundaşul central bulgar Ivan Georgiev Makriev, 3.400 de lei, iar preparatorul fizic tunisian Khalil Chakroun, 13.500 de lei.
Vicepreşedintele clubului sucevean, Mihai Ungurian, a dat asigurări că “galben-verzii” nu vor ajunge să fie depunctaţi din cauza datoriilor. “Ne aşteptam la acest lucru şi evident vom respecta deciziile Comisiei. Nu vom ajunge să fim depunctaţi. Au mai existat litigii şi le-am rezolvat până la termenul scadent de plată”, a precizat oficialul Forestei.