Box

Rădăuțeanul Ionel Rayko Levițchi a câștigat centura FFC Welter Weight Champion



Rayko Levițchi, alături de antrenorul Daniel Ungureanu
Rayko Levițchi, alături de antrenorul Daniel Ungureanu

Sportivul rădăuțean Ionel Rayko Levițchi a luptat la sfârșitul săptămânii trecute într-o gală piramidală de box în orașul englez Newcastle. „The Lion”, așa cum este supranumit rădăuțeanul în lumea sporturilor de contact, a reușit să câștige ambele meciuri din program, cucerind astfel centura FFC Welter Weight Champion la categoria semimijlocie.
„M-am pregătit foarte bine pentru această gală la Rădăuți, alături de antrenorul Daniel Ungureanu. Fiind o gală piramidală, știam că va conta foarte mult factorul fizic. Primul adversar a fost foarte periculos, însă am reușit să-l dobor în repriza a treia, câștigând astfel prin knockout. Până la meciul decisiv, împotriva englezului Tony Dodds, care s-a calificat în finală tot printr-o victorie înainte de limită, în runda a doua, n-am avut decât o pauză de 30 minute și am încercat să mă recuperez cum am putut mai bine, ajutat fiind de staff-ul meu. A fost o luptă aprigă, cu multe lovituri dure, adversarul meu având o alonjă superioară. Am reușit să mă impun la decizie, la finalul celor cinci runde, în economia partidei contând mult faptul că am reușit să-l trimit pe Dodds la podea în repriza a treia cu un croșeu de stânga, fiind numărat de arbitru. Sunt foarte bucuros că am reușit să-mi adaug o nouă centură la colecție, mai ales că vin după o pauză de opt luni”, a declarat Rayko Levițchi.
După o perioadă de respiro de câteva zile, acesta va relua pregătirile necesare pentru o gală de MMA (Mixed Martial Arts), care va avea loc la sfârșitul lunii septembrie, în România.
Originar din orașul Milișăuți, Ionel Rayko Levițchi și-a început cariera de luptător în anul 2010, iar momentan este campion intercontinental la profesioniști în kickboxing, dar luptă în paralel și pe reguli de MMA (Mixed Martial Arts) și mai nou în BKB (Bare Knuckle Boxing). Mai mult, la finalul anului trecut, „The Lion” a reușit să câștige centura UKBU în box, cea de campion al Angliei la categoria super mijlocie.



Recomandări

„Ravvivando” din București a câștigat Marele Trofeu al Festivalului-Concurs Internațional „Ciprian Porumbescu”, ediția a III-a

„Ravvivando” din București a câștigat Marele Trofeu al Festivalului-Concurs Internațional „Ciprian Porumbescu”, ediția 2024
„Ravvivando” din București a câștigat Marele Trofeu al Festivalului-Concurs Internațional „Ciprian Porumbescu”, ediția 2024

Gala Colosseum Tournament de la Suceava a pus în valoare Cetatea de Scaun într-un mod inedit și spectaculos

Gala de kickboxing Colosseum Tournament 39 de la Suceava s-a dovedit un eveniment de amploare. Foto Ben Pontier Photography
Gala de kickboxing Colosseum Tournament 39 de la Suceava s-a dovedit un eveniment de amploare. Foto Ben Pontier Photography