Dorin Goian este între cei 28 de cursanţi care au devenit zilele trecute posesori ai licenţei de antrenor A UEFA. Ceremonia de absolvire a avut loc luni, la Casa Fotbalului, în prezenţa preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu. Cel mai titrat fotbalist sucevean din toate timpurile a tratat cursurile cu maximă seriozitate, izbutind să încheie şcoala cu o medie foarte mare, 9,38.
„Cursurile au ţinut şase luni, o perioadă frumoasă în care am învăţat multe lucruri ce mă vor ajuta cu siguranţă în cariera de antrenor. Au fost 28 de cursanţi, o generaţie bună de antrenori ce sunt deja la Liga a II-a şi a III-a, dar şi oameni ce conduc academii de fotbal. Cu Licenţa A UEFA pot să fiu antrenor principal în Liga a II-a, dar nu vreau să mă opresc aici, iar la anul, prin luna martie, vreau să mă înscriu şi la cursurile pentru Licenţa Pro UEFA”, a declarat Dorin Goian, care în prezent pregăteşte alături de Daniel Bălan echipa de Liga a III-a Bucovina Rădăuţi.
În vârstă de 37 de ani, Goian a strâns în cariera de jucător 69 de selecţii în prima reprezentativă a României, marcând şi 5 goluri. Goe a debutat în fotbalul mare la Foresta, ajungând să evolueze ulterior la Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamţ, FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Palermo (Italia), Glasgow Rangers (Scoţia), Spezia (Italia), şi Asteras Tripolis (Grecia).