Liga a III-a

Bucovina Rădăuți începe astăzi seria meciurilor amicale



Fanii rădăuțeni sunt așteptați astăzi, pe stadion, pentru amicalul cu FC II Botoșani
Fanii rădăuțeni sunt așteptați astăzi, pe stadion, pentru amicalul cu FC II Botoșani

Bucovina Rădăuți este cea mai grăbită formație dintre cele trei reprezentante ale județului în Liga a III-a. Spre deosebire de Foresta Suceava și Șomuz Fălticeni, care se află încă în vacanță, trupa pregătită de Daniel Bălan și Dorin Goian a avut programată reunirea lotului la începutul săptămânii trecute. Odată încheiată perioada necesară reacomodării la efort, rădăuțenii au început ieri a doua etapă a pregătirii de vară, care constă într-un semicantonament la baza proprie de pregătire. Astfel, timp de o săptămână, vor fi efectuate aproape zilnic câte două antrenamente, accentul urmând să fie pus pe acumulările fizice.
Totuși, în acest interval Bucovina are programate și trei meci amicale. Astfel, astăzi, cu începere de la ora 10.00, rădăuțenii vor întâlni pe teren propriu formația secundă a grupării FC Botoșani, care va evolua în viitorul sezon al Ligii a III-a. Miercuri, de la ora 17.00, Bucovina va primi vizita celor de la Aerostar Bacău, urmând ca jocul revanșă să aibă loc sâmbătă, în fieful noii promovate în Liga a II-a.
Între cei 17 fotbaliști aflați în prezent sub comanda lui Daniel Bălan și Dorin Goian se află și noile achiziții Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu, Vasile Dănilă și Cătălin Coroamă, de la Foresta Suceava, Cosmin Buziuc, de la Gaz Metan Mediaș, și Liviu Busuioc, de la Progresul Frătăuții Vechi.



Recomandări