Săptămâna aceasta s-a decis câștigătoarea ediției a V-a a Ligii Companiilor Suceava. În ultima rundă, Sănătatea a trecut la limită, cu 2-1 de Inter Conti, asigurându-și titlul de campioană în dauna celor de la ISU, care așteptau un pas greșit al liderului. Partida n-a fost însă deloc una simplă pentru trupa lui Rareș Voinea, care s-a văzut condusă în debutul părții secunde în urma reușitei lui Ed. Julei. Dubla lui Gliga avea să răstoarne însă soarta disputei și să aducă bucuria în tabăra celor de la Sănătatea. Campioana ediției precedente, ISU, va trebui să mulțumească cu locul secund, în vreme ce ultima poziție de pe podium revine celor de la Celestin.
Săptămâna viitoare, luni și marți, se vor disputa ultimele cinci meciuri din actuala ediție a Ligii Companiilor, festivitatea de premiere și banchetul de final urmând să aibă loc vineri, 20 iulie, la ora 18.00, la Civica Sport Center.
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret sunt parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Rezultate:
Etapa XX-a
Egger – Celestin 4-5
Au marcat: Grămadă (2), Pojoga, Drozdek, respectiv C. Avasiloaie (3), Filip, Teodor.
Rovalstone – MSA Group 8-1
Au marcat: C. Ailenei (4), Andrici (2), Irimia, Duceac, respectiv Buliga.
Management Account – Trecătorul 3-6
Au marcat: Hușman (2), Vrabie, respectiv Puraveț (2), Blîndu (2), Cîrlan (2).
Ecuator – Apărătorii 4-11
Au marcat: C. Ursaciuc (4), respectiv Matei (4), L. Mihai (2), Dîmbu (2), Grosu, Apetrei, Maerean.
Inter Conti – Sănătatea 1-2
Au marcat: Ed. Julei, respectiv Gliga (2).
Autogray – Auchan 5-2
Au marcat: Chitic, Agapi, Maciuc, Găinariu, Sidău, respectiv Al. Dumitraș, Piroș.
Etapa a XXI-a
Celestin – Rovalstone 3-4
Au marcat: Macoveiciuc (3), respectiv Irimia (2), Andrici, Duceac.
Versus – Inter Conti 0-4
Au marcat: Tcaciuc (2), Ed. Julei (2).
Comtransport – Egger 5-9
Au marcat: Crăciun (2), Adochiței (2), Tihon, respectiv Mironescu (4), Drozdek (3), Pojoga, Grămadă.
Taco Loco – Sidem 4-1
Au marcat: Grigoraș (2), Fercalo, Mihuță, respectiv Manoliu.
ISU Suceava – Global Design 8-3
Au marcat: Vasiliu (5), Ad. Ungureanu (2), L. Ursaciuc, respectiv Ursulinschi (2), Helbet.
Clasament
1. Sănătatea 20 19 1 0 125-38 59
2. ISU Suceava 20 19 0 1 149-40 57
3. Celestin 20 16 1 3 107-65 49
4. Inter Conti 20 15 1 4 99-43 47
5. Muşatinii 19 15 1 3 89-43 46
6. Rovalstone 20 14 0 6 95-67 42
7. Apărătorii 19 12 1 6 102-75 37
8. Egger 20 12 0 8 110-57 36
9. Autogray 19 12 0 7 88-70 36
10. AD Auto Total 19 11 0 8 89-64 33
11. Taco Loco 20 8 2 10 81-86 27
12. Global Design 20 8 0 12 84-105 24
13. Comtransport 20 5 4 11 78-98 21
14. Trecătorul 19 5 3 11 82-119 18
15. Sidem 20 5 1 14 48-77 17
16. Auchan 19 5 0 14 57-76 15
17. Management Account 19 5 0 14 72-102 15
18. Versus 20 4 1 15 51-103 14
19. Carrefour 19 3 1 15 35-104 11
20. MSA Group 19 2 1 16 48-135 8
21. Ecuator 19 1 0 18 45-158 3
Notă: Echipele câştigătoare în urma loviturilor de departajare vor primi două puncte, iar învinsele un punct! Primul criteriu de departajare la finalul campionatului cazul egalității de puncte îl reprezintă rezultatul înregistrat în meciul direct!
Iată cum se prezintă programul de săptămâna aceasta:
Luni, 16 iulie, ora 18.00: Carrefour – Management Account
Luni, 16 iulie, ora 19.00: Trecătorul – Autogray
Luni, 16 iulie, ora 20.00: MSA Group – AD Auto Total
Marţi, 17 iulie, ora 18.00: Apărătorii – Mușatinii
Marţi, 17 iulie, ora 19.00: Auchan – Ecuator