La Gura Humorului a avut loc, la începutul lunii aprilie (5 aprilie), cea de a treia întâlnire dintre bursierii programului „Rugby pentru toți copiii” și mentorii acestora, proiect lansat de Fundația Te Aud România, sponsorizat de DHL Express România și Banca Comercială Română. A treia întâlnire din cadrul programului „Rugby pentru toți copiii” a adus în Bucovina o prezență cu adevărat specială, Excelența Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii la București, care a participat la activitățile proiectului, alături de Fundația Te Aud România și ceilalți actori implicați pe parcursul întregii zile. Programul „Rugby pentru toți copiii” a fost lansat la începutul lunii septembrie 2017, când au fost anunțați cei nouă elevi humoreni care beneficiază de finanțare, pe perioada unui an școlar, care acoperă taxele de cazare și masă în cadrul Colegiului „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.
Întâlniri
Programul de mentorat, implementat de Te Aud România, în parteneriat cu DHL Express România și ceilalți actori implicați, urmărește dezvoltarea personală a tinerilor, monitorizarea frecvenței școlare și rapoarte trimestriale privind performanța școlară. La Gura Humorului, pe 5 aprilie, au fost prezenți mentorii programului, oficialități locale și județene, membri ai comunității, iubitori de rugby, cât și reprezentanți ai sectorului privat județean. Evenimentul s-a bucurat de susținerea Consiliului Județean Suceava, a Primăriei orașului Gura Humorului, dar și a Camerei de Comerț Româno – Britanice, prin Charlie Crocker, director executiv, acesta deplasându-se special de la București pentru această întâlnire. Ziua a debutat cu întâlnirea dintre Excelența Sa Paul Brummell și oficialități locale sucevene, respectiv președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. La întâlnire a participat și directorul Camerei de Comerț Romano – Britanice, Charlie Crocker. Ambasadorul Marii Britanii în România a vizitat mănăstirile Voroneț și Humor, a luat parte la un atelier de încondeiat ouă, dar și la plantarea unui arbore la Mănăstirea Humorului.
Meci de rugby
Programul a cuprins și vizita la patru căsuțe de tip familial și un centru de recuperare din Gura Humorului, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. În după-amiaza zilei de 5 aprilie 2018, începând cu ora 16:00, a avut loc meciul de rugby între echipa de U16 a Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului și Școala Sportivă Specializată de Acrobatică și Rugby Chișinău. Printre jucătorii CSS Gura Humorului s-au numărat, bineînțeles, și bursierii programului „Rugby pentru toți copiii”. Toți participanții și susținătorii proiectului au luat parte la o recepție de seară ce a avut loc la Hotelul Best Western Bucovina din localitate. Excelența Sa Paul Brummell a deschis evenimentul și a salutat inițiativa partenerilor implicați în program. Daniel Kearvell, Managing Director DHL Express România, a declarat, în cadrul evenimentului: „Ne dorim să îi susținem pe tinerii provenind din medii defavorizate să facă performanță. Pe tineri îi îndemn să maximizeze oportunitățile pe care acest program vi le oferă: asistență pentru studii – o persoană de contact la București, care să vă sprijine dezvoltarea personală și poate chiar oportunitatea de a vă asocia cu un club de rugby mai mare din România sau din străinătate. Totul este în mâinile voastre, iar noi ne dorim ca voi toți să reușiți”.
Lansarea echipei de rugby de seniori a orașului Gura Humorului
Tot în cadrul evenimentului, directorul CSS Gura Humorului, Andrei Varvaroi, a anunțat lansarea echipei de rugby de seniori a orașului Gura Humorului, ce își propune să fie o pârghie de lansare pentru tinerii jucători care își doresc să facă performanță în rugby. Gabriela Popescu, fondatoarea Te Aud România, a spus, în cadrul evenimentului, că ”din septembrie și până acum, tinerii bursieri au luat parte la cursuri de engleză, educație financiară, programe de dezvoltare personală și excursie la București pentru a-și întâlni mentorii. Le mulțumim tuturor mentorilor care au ales să fie alături de noi la Gura Humorului și, ce e mai important, alături de acești tineri la startul călătoriei lor prin viață. Acest program nu ar fi existat fără încrederea celor doi actori principali. Adresăm mulțumiri speciale domnului Daniel Kearvell, director DHL Express România, și domnului Sergiu Manea, președinte Banca Comercială Română, dar și tuturor oficialităților și partenerilor care ne susțin în demersurile noastre”.
Eveniment
Bursierii programului „Rugby pentru toți copiii” din Gura Humorului s-au întâlnit cu mentorii lor
