Fotbal

Dorin Goian a primit derogare de la FRF pentru a se înscrie la cursurile pentru licența A de antrenor datorită meritelor deosebite

Dorin Goian: „Abia aștept să revin din nou la școală”
Dorin Goian: „Abia aștept să revin din nou la școală”

Veste bună pentru fostul mare internațional Dorin Goian, care a declarat că dorește să îmbrățișeze pe viitor cariera de antrenor. Cel mai titrat fotbalist sucevean din toate timpurile a absolvit recent cursurile pentru licența B, însă conform legislației sportive din România trebuia să aștepte doi ani pentru a se putea înscrie la licența A. Comitetul Executiv al FRF a aprobat recent o serie de facilități în acest sens pentru fotbaliștii cu merite deosebite, astfel că Goian a putut să-și depună dosarul pentru obținerea licenței A de antrenor, primul modul al cursurilor urmând să aibă loc între 2 și 6 aprilie.
„Federația a acceptat să introducă un paragraf care exista deja la UEFA, astfel încât fotbaliștii care au minimum 50 de selecții la prima reprezentativă să poată fi admiși la cursurile pentru licența A fără să mai fie nevoiți să aștepte acel termen de doi ani. Este un lucru foarte bun pentru mine, ținând cont că doresc să-mi construiesc o carieră în antrenorat. Am fost impresionat de cât de multe am avut de învățat în perioada de nouă luni în care am efectuat cursurile pentru licența B, așa că abia aștept să revin din nou la școală, pentru că sunt sigur că voi avea ocazia să aflu și alte lucruri noi”, a declarat Dorin Goian.
În vârstă de 37 de ani, Goian a strâns în cariera de jucător 69 de selecții în prima reprezentativă a României, marcând și 5 goluri. Goe a debutat în fotbalul mare la Foresta, ajungând să evolueze ulterior la Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Bacău, Steaua București, Palermo (Italia), Glasgow Rangers (Scoția), Spezia (Italia), și Asteras Tripolis (Grecia).

Recomandări

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan: „Meciul de retragere al lui Dorin Goian a fost o adevărată sărbătoare a fotbalului”

„Meciul de retragere al lui Dorin Goian a fost o adevărată sărbătoare a fotbalului”
„Meciul de retragere al lui Dorin Goian a fost o adevărată sărbătoare a fotbalului”