Liga II-a

Bulgarul Makriev e bun de joc pentru Foresta, nu însă și brazilianul Monteiro sau moldoveanul Negură



Bulgarul Makriev este bun de joc pentru Foresta
Bulgarul Makriev este bun de joc pentru Foresta

După victoria din primul meci oficial din 2018, 1-0 cu Dacia Unirea Brăila, Foresta pregătește în aceste zile următorul meci de campionat, cu Chindia Târgoviște, care va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, tot pe stadionul Areni. Din păcate, din cauza vremii nefavorabile din ultima perioadă, care a condus la amânarea etapei programate la sfârșitul săptămânii trecute, sucevenii nu s-au putut antrena așa cum ar fi trebuit. Din dorința de a proteja gazonul de pe Areni, fotbaliștii pregătiți de Florentin Petre s-au antrenat de multe ori în sala de atletism de la stadion, dar și pe sinteticul de la Liceul cu Program Sportiv ori în balonul de la Complexul Zamca.
Față de meciul precedent, Foresta va putea miza contra Chindiei inclusiv pe serviciile fundașului bulgar Ivan Georgiev Makriev. În schimb, ultimii doi jucători care au semnat cu Foresta, brazilianul Helio Monteiro Batista și moldoveanul Mihai Negură, au șanse minime să evolueze în partida de sâmbătă, fiind în așteptarea cărții verzi.
Din nefericire, în intersezon, gruparea suceveană nu a reușit să găsească o dublură a titularului Răzvan Began pentru postul de portar, astfel că acest rol va fi îndeplinit în retur de juniorul Sebastian Bâlbă.



Recomandări

Foresta a fost echipa mai bună în meciul tur al barajului pentru promovare, dar n-a reușit să concretizeze superioritatea pe tabela de marcaj