Chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat, lotul Forestei ar putea să mai aibă parte de întăriri în perioada următoare. Astfel, conform afirmațiilor făcute de antrenorul principal Florentin Petre după meciul de campionat de sâmbătă, cu Dacia Unirea Brăila, nu este exclusă revenirea la echipă a lui Issaga Diallo, în condițiile în care fundașul central senegalez se află încă sub contract cu gruparea suceveană.
„Issa este un fotbalist de mare caracter, care și-a dovedit profesionalismul pe finalul anului trecut, atunci când echipa avea mare nevoie. Ne-ar ajuta mult revenirea lui”, a declarat tehnicianul Forestei.
De asemenea, în această perioadă mai pot fi înregimentați jucători liberi de contract. Fundașul stânga Mihai Negură, de la Speranța Nisporeni, se antrenează deja cu gruparea suceveană, însă procedura de transfer a acestuia pe Areni mai durează, în condițiile în care este jucător extracomunitar.
Un alt post deficitar în cadrul echipei este cel de portar. În acest moment Foresta nu are nici o soluție de înlocuire pentru Răzvan Began, iar Florentin Petre dorește că găsească cât mai repede o variantă de rezervă în acest sens, în contextul luptei pentru evitarea retrogradării.