Fălticenenii, pe prima treaptă a podiumului în concursurile organizate sub egida Federației Române de Tenis



Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău
Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău

Pentru Clubul de tenis „Nada Florilor” din Fălticeni sezonul competițional 2018 a început cu dreptul în competițiile naționale organizate sub egida Federației Române de Tenis (FRT). De la toate competițiile, tenismenii din urbea de pe Șomuz s-au întors cu medalii, cele mai multe fiind din aur.
„Rezultatele nu sunt întâmplătoare, în spatele lor fiind multe ore de antrenamente, seriozitatea cu care este pregătită fiecare competiție, la care se adaugă sprijinul părinților care sunt alături de copii atât la antrenamente, cât și în competiții”, ne-a spus Marcel Dascălu, cel care se ocupă de pregătirea micilor tenismeni fălticeneni.
Pe 20 ianuarie, la Turneul „Cupa Micii Campioni” de la Iași, Clubul ACS „Nada Florilor” a fost reprezentat de cinci copii, trei dintre ei urcând pe podiumul de premiere. La Nivelul Roșu, David Dumitru, un sportiv de doar 6 ani, a ocupat locul 1, iar la Nivelul Portocaliu, prima poziție a fost ocupată de dublul campion național din sezonul trecut, David Arcip, care s-a impus cu lejeritate în fața celorlalți jucători. Tot la Nivelul Portocaliu, Ana Dumitru, o jucătoare aflată într-o ascensiune evidentă la finalul sezonului trecut, a reușit să ocupe poziția a III-a.
Pe 21 ianuarie, Tenis Club Tecuci a organizat un nou turneu FRT, trei dintre sportivii clubului din urbea de pe Șomuz urcând pe podium. La Nivelul Roșu, David Dumitru a ocupat locul 1, iar la Nivelul Portocaliu, David Arcip a jucat finala competiției cu colega sa de club Ana Maria Dumitru, în fața căreia s-a impus prin servicii precise.
Pe 27 ianuarie, David Dumitru și-a adjudecat la București Cupa Elite Tenis, în timp ce Ana Maria Dumitru a ocupat poziția a IV-a. O săptămână mai târziu, Ana Maria Dumitru a câștigat la București Cupa “Antilopa”. Pe 11 februarie, David Dumitru s-a întors de la București cu Cupa Nitech Sport, iar pe 17 februarie, a câștigat la București Cupa Dinamo.
Tensimenii fălticeneni au ajuns să joace finalele competițiilor naționale
Duminică, 18 februarie, în turneul de la Buzău dotat cu Cupa TCT, David Dumitru a ocupat locul I la Nivelul Roșu. La Nivelul Portocaliu, finala a fost jucată între tenismenii de la ACS “Nada Florilor” David Arcip și Ana Maria Dumitru, prima poziție fiind ocupată David Arcip, jucător neînvins în sezoanele 2017 și 2018.
„Anul trecut atrăgeam atenția că un copil de numai cinci ani va domina Nivelul Roșu în anul 2018. El se numește David Dumitru și este un copil talentat, cu un potențial extraordinar și care anul acesta nu a pierdut nici un turneu. Și sora sa, Ana Maria Dumitru, muncește foarte mult și rezultatele au început să apară, și nu oriunde, ci la București. David Arcip, dublu campion național de anul trecut, după o pauză neprevăzută din cauza unor probleme de sănătate, a revenit în forță în turneul de la Buzău, unde a jucat finala cu colega sa de club, Ana Maria Dumitru. În urma tragerii la sorți șansele au fost de partea lor, jucând în grupe diferite și ocupând locul I. David Arcip a demonstrat din nou că este un copil muncitor, cu o bună pregătire fizică, inteligență în joc și servicii precise, și s-a impus în fața colegei sale Ana Maria Dumitru, în cel mai spectaculos meci al turneului de la Buzău”, ne-a spus antrenorul Marcel Dascălu.
Sâmbătă, 23 februarie, la Fălticeni va fi organizat primul turneu sub egida Federației Române de Tenis din acest an.


Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău
Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău
Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău
Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău
Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău
Micii sportivi fălticeneni, la turneul de la Buzău


Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului
Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului