Prima echipă suceveană care va susține un meci oficial în 2018 este Bukovina Vicovu de Jos, grupare ce activează în Liga a II-a de futsal. Formația va debuta în acest an sâmbătă, pe 20 ianuarie, urmând să primească pe teren propriu vizita grupării Ceahlăul Piatra Neamț, într-un joc contând pentru primul tur al Cupei României.
„Partida va începe la ora 15.00 și așteptăm să vină cât mai multă lume în sala de sport din Vicovu de Jos ca să ne susțină. Chiar dacă nemțenii stau mai bine decât noi în campionat, noi suntem deciși să facem un meci bun și să repetăm isprava de anul trecut, când i-am eliminat pe cei de la Ceahlăul în aceeași fază a competiției. Un eventual succes ar însemna și o binemeritată revanșă pentru noi după ceea ce s-a întâmplat astă toamnă, în actualul sezon al Ligii a II-a, când ne-am trezit deposedați de victoria obținută pe teren cu Ceahlăul, federația penalizându-ne ulterior cu alte șase puncte”, a declarat antrenorul Bukovinei, Cristin Burlică.
În campionat, sucevenii au misiune dificilă, la Brașov
Tehnicianul sucevenilor a mai precizat că gruparea din Vicovu de Jos a reluat antrenamentele pentru noul sezon în urmă cu trei săptămâni, interval de timp în care s-a efectuat și un ministagiu de pregătire centralizată în Maramureș. Sucevenii vor aborda returul cu același lot de jucători, primul meci de campionat din 2018 urmând să aibă loc pe 28 ianuarie, în deplasare, la Colțea 1920 Brașov. Trebuie precizat că brașovenii s-au aflat multă vreme în fruntea clasamentului, fiind considerați drept principali favoriți la promovare. Numai că, în urma a două decizii ale Comisiei de Disciplină, ultima fiind pronunțată chiar în urmă cu câteva zile, cei de la Colțea au fost deposedați de nu mai puțin de 10 puncte din cauza nerespectării cerințelor de vârstă în ceea ce privește utilizarea jucătorilor Under 21, fiind sancționați și cu pierderea la masa verde a partidei cu Kereszthegy Remetea.
„Brașovenii au primit o lovitură dură, însă rămân o echipă foarte puternică. Noi mergem să ne jucăm șansa, și chiar dacă ocupăm locul șapte la jumătatea întrecerii încă visăm că putem prinde la final poziția secundă, care asigură prezența la barajul pentru promovarea în Liga I”, a precizat antrenorul Cristin Burlică.
Iată cum se prezintă ierarhia Ligii a II-a în urma sancțiunilor dictate împotriva grupării Colțea 1920 Brașov.
Clasament
1. CFF Clujana Cluj-Napoca 11 9 0 2 116-41 27
2. KSE Târgu Secuiesc 11 7 1 3 66-54 22
3. Futsal Ceahlăul Piatra Neamț 11 6 1 4 63-43 19
4. Luceafărul Buzău 11 6 1 4 57-53 19
5. Colțea 1920 Brașov 11 9 0 2 73-38 17
6. West Deva 11 5 2 4 57-70 17
7. Bukovina Vicovu de Jos 11 7 0 4 73-57 15
8. Fortius 2014 Buzău 11 5 0 6 45-47 15
9. AS Inter Gheorgheni 11 4 0 7 56-68 12
10. Dinamo Leonardo Oradea 11 2 1 8 41-65 7
11. Kereszthegy Remetea 11 2 1 8 47-76 7
12. Pro-Tineret Sighișoara 11 0 1 10 29-111 1