Handbal

Universitatea Suceava începe seria meciurilor de pregătire pe terenul Potaissei Turda



Universitarii încep meciurile de pregătire pe terenul Potaissei Turda
Universitarii încep meciurile de pregătire pe terenul Potaissei Turda

Aflată în perioada de pregătire precompetițională, echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar din Suceava va începe astăzi seria celor cinci meciuri test pe care le-a programat în această lună. Echipa pregătită de antrenorii Adrian Chiruț și Iulian Andrei va debuta cu un meci tare pe terenul colegei din Liga Națională Potaissa Turda, o echipă ce se află pe locul patru în clasament, la doar patru puncte în spatele liderului. Meciul este programat astăzi, la ora 17.30, și va fi transmis live pe site-ul www.turdanews.net. Gazdele au disputat deja două partide amicale zilele trecute, ambele câștigate în fața Universității Cluj, cu 48 – 35 și 33 – 21.
„Este primul meci după o perioadă de încărcări la capitolul fizic, și de aceea nu mă aștept la o evoluție extraordinară. Totuși voi urmări efortul pe care-l depunem într-un astfel de meci, iar în plus mă interesează foarte mult să lucrăm la faza de apărare, dar și cum plecăm de aici, pe faza a doua și contraatac. Sunt cinci meciuri utile pentru noi și sper să ne ajute să ajungem într-o formă sportivă cât mai bună la reînceperea partidelor oficiale. În același timp îmi doresc să scăpăm de ghinion și să nu mai avem atâtea accidentări până la finalul sezonului, pentru a lupta cu toate forțele pentru îndeplinirea obiectivului, acela de menținere în Liga Națională”, a explicat antrenorul sucevean Adrian Chiruț.
Pentru această deplasare, sucevenii au doi jucători incerți: Alin Petrea, ce s-a operat la genunchi, face alergări, dar are un protocol de recuperare ce nu-i permite încă să se antreneze, și portarul Cristian Tcaciuc, ce mai acuză anumite dureri și nu știe dacă va merge la Turda, antrenamentul de aseară fiind decisiv în luarea unei decizii.
Mâine, sucevenii vor avea un nou meci test, în jurul orei 11.00, pe terenul Universității Cluj, echipă aflată pe locul III în seria a doua a Diviziei A2. Vineri, de la ora 17.00, handbaliștii suceveni vor avea un nou meci de pregătire, de această dată pe terenul liderului seriei I din Divizia A, Știința Municipal Bacău. Săptămâna viitoare, Universitatea Suceava va încheia seria meciurilor test cu două partide tari în compania liderului din Liga Națională, Steaua București, miercuri și joi, pe 24 și 25 ianuarie.
Pe 1 februarie, CSU Suceava va relua meciurile oficiale din Liga Națională, cu o deplasare dificilă pe terenul celor de la CSM București.



Recomandări

Proiecte de peste 90 de milioane de euro depuse pentru gestionarea durabilă a fondului forestier național – cele mai multe la Suceava