Sportivii secției de tir sportiv de la Clubul Sportiv Școlar din Rădăuți, pregătiți de antrenorul Ștefan Buiucliu, au început anul 2018 cu o etapă din Campionatul Național. De joi și până duminică, juniorii de la Rădăuți au luptat pentru un loc pe podium la a cincea etapă a Campionatului Național pentru arme cu aer comprimat, ce a avut loc la poligonul Federației Române de Tir Sportiv din București. Rădăuțenii au participat cu un număr de șase sportivi, trei fete și trei băieți la juniori. În prima parte a acestei etape naționale, în proba olimpică de dublu mixt juniori II, Andrei Pavăl și Sara Florean au reușit să câștige primul loc, în timp ce colegii lor de club Eduard Buliga și Miruna Susnovici s-au clasat pe locul II în aceeași probă de pușcă aer comprimat. Duminică, în proba de pușcă aer comprimat, unde s-a tras pe distanța de 10 metri, ce a fost rezervată juniorilor și junioarelor II, la masculin CSȘ Rădăuți a reușit să ocupe toate cele trei locuri ale podiumului, Andrei Pavăl clasându-se pe I, Eduard Buliga, pe locul II și Eduard Nemțoc, pe locul III. Rădăuțenii pregătiți de Ștefan Buiucliu au dominat competiția și la fete, unde Sara Florean a venit pe locul I, Delia Gherasim, pe locul II, iar Miruna Susnovici, pe locul III.
„La această etapă au participat sportivi legitimați la cluburi din întreaga țară. Rezultatele juniorilor noștri vorbesc de la sine, următorul obiectiv fiind participarea la etapa finală de pușcă cu aer comprimat juniori I, ce va avea loc de la Arad, în perioada 4 – 6 februarie”, a explicat antrenorul Ștefan Buiucliu.
În 2017, CSM Suceava a avut 12 medalii naționale, iar CSȘ Rădăuți un număr de 15 medalii
Sportul de performanță cu arme de foc și arme de aer comprimat, extrem de sofisticat prin varietatea probelor și armelor folosite, pare un apanaj al unor cluburi sportive cu mijloace și disponibilități speciale, în sensul accesibilității la poligoane de tragere, materiale sportive specifice, antrenori și mentori anume calificați în domeniu și, nu în ultimul rând, finanțare pe măsură.
Anul competițional 2017 a adus prin intermediul sportivilor din județul Suceava, la finalele Campionatelor Naționale organizate de Federația Română de Tir Sportiv, un număr de 15 medalii la probele de pușcă pentru secția Clubului Sportiv Municipal Suceava, la juniori III, II, I, dar și la tineret, în timp ce pentru Clubul Sportiv Școlar Rădăuți s-au câștigat 12 medalii la juniori și junioare II și III. Talentul, munca, spiritul de echipă și sacrificiu ale sportivilor multiplicat de susținătorii lor reali și pragmatici au dat roade, confirmând nu pentru prima sau ultima dată valoarea școlii de tir bucovinene. În plus, lotul național de tir sportiv 2018 a fost din nou accesat la CSM Suceava de sportivul Iulian Andriescu, iar de la CSȘ Rădăuți de către sportivul junior Andrei Pavăl.
„În spatele acestor rezultate remarcabile pentru sportivii noștri, dată fiind dotarea tehnică, posibilitățile materiale și înaltul nivel de performanță dat de mari cluburi din țară (Steaua, Dinamo, CSM Arad, CSU Oradea, CSM Focșani), stau conducerea CSM Suceava (directorul Vasilică Băițan și directorul adjunct Valerică Gherasim) dublată de sprijinul atent și punctual al Primăriei municipiului Suceava și al Consiliului Local al municipiului Suceava. Din partea CSȘ Rădăuți sprijinul a venit din partea domnului director Viorel Stoica și al profesoarei Cazacu Oana. Notabil este sprijinul părinților sportivilor, al directoarei Centrului de Plasament «Mihail și Gavril» Solca, Crina Popescu, al soției mele, doctor Carmen Raluca Buiucliu, al managerului SC Panap SRL, Cosmin Flutur Avramescu și al administratorului SC Carabina Top SRL. Pentru anul sportiv 2018 ne propunem decență și moralitate în viața de zi cu zi și excelență în sport”, a explicat antrenorul Ștefan Buiucliu.