Handbal

Gabriel Burlacu a participat la un nou stagiu de pregătire al naționalei, în Spania



Gabriel Burlacu s-a accidentat și a pierdut cele trei meciuri test ale naționalei României
Gabriel Burlacu s-a accidentat și a pierdut cele trei meciuri test ale naționalei României

Unul dintre cei mai buni jucători ai liniei de 9 metri a echipei sucevene de handbal, Gabriel Burlacu, nu a avut parte de o vacanță prea lungă după terminarea campionatului. Astfel, la încheierea jocurilor din competiția internă, interul și pivotul sucevean a fost convocat din nou la lotul național de seniori al României, asta după un prim cantonament făcut cu spaniolul Xavi Pascual în luna octombrie a anului trecut.
Gabi Burlacu a fost plecat cu naționala României în Spania, în perioada 18-23 decembrie, la Barcelona, acolo unde activează antrenorul României la echipa sa de club. Handbalistul Universității a avut parte de un program de pregătire destul de complex, cu câte două antrenamente pe zi. Din păcate, pe final s-a accidentat și a făcut o întindere musculară la piciorul stâng și n-a putut să participe la turneul de pregătire pe care naționala l-a avut în Elveția, deși era trecut în lotul ales de antrenorul spaniol pentru cele trei partide test, de la finalul anului trecut.
România a câștigat primul meci, cu Elveția, cu scorul de 32 – 28, iar mai apoi, în cadrul turneului Yellow Cup a pierdut în fața Rusiei, scor 18 – 25, după ce la pauză era 10 – 13, și a câștigat disputa cu naționala Serbiei cu scorul de 28 – 21, la pauză românii conducând cu 15 – 13.
Gabriel Burlacu a revenit ieri la antrenamentele echipei Universitatea Suceava, cu care va continua lupta pentru menținerea în Liga Națională.
Bogdan Baican și portarul Ciprian Bobeică participă cu lotul național la Trofeul Carpați
Alți doi jucători ai Universității Suceava, portarul Ciprian Bobeică și pivotul Bogdan Baican, au fost convocați în lotul lărgit al României și se află în cantonament la Călărași, de pe 1 ianuarie, acolo unde spaniolul Xavi Pascual a chemat mai mulți jucători tineri, ce au confirmat la echipele de club, așa cum a făcut și-n cantonamentul de la Barcelona. Portarul Ciprian Bobeică a mai fost la națională, dar la cea de tineret, în anul 2015, când a participat alături de Gabriel Burlacu la Campionatul Mondial din Brazilia. Pentru pivotul Bogdan Baican este al doilea stagiu de pregătire la naționala de seniori, după cel la care a participat în luna octombrie, alături de colegul său de semicerc de la Suceava, Gabriel Burlacu.
Vineri, România va debuta în semifinalele Trofeului Carpați de la Călărași în compania naționalei din Bahrain, în cealaltă semifinală urmând să se întâlnească Portugalia și Tunisia, iar sâmbătă vor avea loc cele două finale, în funcție de rezultatele din prima zi.



Recomandări