Aseară s-au disputat ultimele meciuri din ediția a IV-a a Ligii Companiilor, în această săptămână fiind programate 10 partide din etapa a XIX-a, plus alte 5 jocuri restante din runda a XXVIII-a. Câștigătoare a întrecerii s-a încoronat ISU Suceava, formație care a nu cunoscut gustul înfrângerii în sezonul recent încheiat. Proaspăta campioană a dus o luptă la baionetă cu o altă echipă neînvinsă,Valexin, care a terminat campionatul la două lungimi mai în spate. Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de gruparea Apărătorii, care a reușit să ducă întrecerea cu bine la final în ciuda lotului de jucători redus numeric. Poate însă că ierarhia finală nu este chiar atât de importantă, îmbucurător fiind faptul că întrecerea s-a desfășurat în linii mari în spiritul fair-play-ului, iar angajații din diverse medii profesionale din județul Suceava au putut să-și dea întâlnire pe dreptunghiul verde pentru a practica fotbalul de plăcere, într-un mediu propice relaxării și socializării.
Astăzi, cu începere de la ora 13.00, la Civica Sport Center va avea loc banchetul de final, cu acest prilej urmând să aibă loc și festivitatea de premiere.
Precedentele ediții ale Ligii Companiilor au revenit formațiilor Railex, în două rânduri, și Dedeman.
Firma Bergenbier, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret sunt parteneri oficiali ai competiției organizate de Civica Sport Center și Monitorul de Suceava.
Trebuie menționat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea națională cu același nume, care activează sub egida Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România, având colaborări în București și în mai multe județe din România.
Rezultate:
Apărătorii – Global Design 8-6
Au marcat: Apetrei (3), Zovea (2), Vl. Grosu (2), Matei, respectiv Grigoriciuc (4), Hoancă, Tănase.
ISU Suceava – Trecătorul 12-3
Au marcat: A. Ungureanu (5), Ursaciuc (4), Irimia, Șveduneac, N. Lazăr, respectiv Blându (2), B. Grămadă.
Norocel – Celestin 3-7
Au marcat: Dăscălescu (2), Pădurariu, respectiv Teodor (3), Guliciuc (2), C. Avasiloaie, Macoveiciuc.
Autogray-Fan Courier – Auchan 0-10
Ecuator – Sănătatea 6-8
Au marcat: Vouciuc (2), Cora (2), Petruneac, Stănuț, respectiv Lăzăreanu (5), Dumitraș, Voinea, Leneschi.
Taco Loco – Valexin 1-6
Au marcat: C. Munteanu, respectiv Spânu (3), Bijec (2), E. Varzaru.
Management Account – Dedeman 3-2
Au marcat: Berzoi, Dănilă, Hușman, respectiv C. Haidău (2).
AD Auto Total – Sidem 4-2
Au marcat: Cozma (4), respectiv Vlaicu, Ungurean.
Rovalstone – MIND 8-7
Au marcat: C. Ailenei (4), Duceac (2), Cristea, I. Ailenei, respectiv Lupăștean (4), Cohal, Vârvărei, Chislii.
Comtransport – Assist Software 10-0
Sănătatea – Taco Loco 0-10
Celestin – ISU Suceava 2-8
Au marcat: Guliciuc (2), respectiv A. Ungureanu (4), N. Lazăr, Șveduneac, Ursaciuc, Irimia.
Assist Software – Rovalstone 0-10
Trecătorul – Apărătorii 12-5
Au marcat: Blându (7), Naghi (2), Cîrlan (2), Puraveț, respectiv Vl. Grosu (2), Matei (2), Dâmbu.
Global Design – Comtransport 6-4
Au marcat: Grigoriciuc (5), Ursulinschi, respectiv Tihon (2), Crăciun, Adochiței.
Clasament final Liga Companiilor
1. ISU Suceava 19 18 1 0 144-41 56
2. Valexin 19 17 2 0 129-34 54
3. Apărătorii 19 16 0 3 117-59 48
4. Celestin 19 15 0 4 110-65 45
5. Trecătorul 19 11 1 7 133-94 35
6. Auchan 19 11 2 6 117-64 35
7. Management Account 19 10 2 7 94-70 33
8. Rovalstone 19 11 0 8 95-78 33
9. Sănătatea 19 10 1 8 95-83 31
10. AD Auto Total 19 9 2 8 100-90 30
11. Global Design 19 9 0 10 106-105 27
12. Autogray-Fan Courier 19 8 1 10 89-91 26
13. Dedeman 19 8 0 11 67-92 24
14. Comtransport 19 5 2 12 83-110 19
15. Norocel 19 6 0 13 82-114 18
16. MIND Software 19 5 0 14 79-130 15
17. Taco Loco 19 5 0 14 53-108 15
18. Sidem 19 4 1 14 52-108 14
19. Ecuator 19 2 1 16 74-136 7
20. Assist Software 19 1 2 16 26-162 5
Notă: În caz de egalitate după încheierea timpului regulamentar se execută lovituri de departajare. Echipa câștigătoare la penalty-uri va câștiga două puncte, iar învinsa un punct! La finalul campionatului, primul criteriu de departajare între echipele aflate la egalitate de puncte este rezultatul înregistrat în meciul direct!