După succesul din runda precedentă, cu Pandurii Târgu Jiu, Foresta speră într-un nou rezultat pozitiv astăzi, pe Areni, în confruntarea cu ASU Politehnica Timișoara, care va începe la ora 14.00. Sucevenii au mare nevoie de victorie pentru a nu pierde contactul cu celelalte formații din partea inferioară a clasamentului, în contextul luptei pentru evitarea retrogradării. Antrenorul Florentin Petre este încrezător în șansele formației sale de a câștiga confruntarea de astăzi, chiar dacă va trebui să se descurce fără câțiva jucători importanți. Mijlocașul Charles Acolatse a fost convocat în premieră la echipa națională a statului Togo, urmând să rateze și următorul joc de campionat, cu Știința Miroslava, în vreme ce Eridson Mendes, Pavel Secrier, Khalid Chalabi și Vasile Dănilă sunt în continuare accidentați.
De partea cealaltă, pentru a evita oboseala cauzată de distanța mare dintre cele două orașe, timișorenii au ales să se deplaseze cu avionul până la Iași, de acolo fiind preluați de un autocar care i-a adus până la Suceava. „Alb-violeții” nu se vor putea baza pe apărătorul Raul Krausz, suspendat pentru cumul de cartonașe galbene, însă din lotul convocat de antrenorul Bogdan Andone pentru duelul cu Foresta face parte rădăuțeanul Ionuț Plămadă.
Programul etapei a XVI-a:
Sportul Snagov – Știința Miroslava
Foresta Suceava – ASU Politehnica Timișoara
Luceafărul Oradea – Pandurii Târgu Jiu
Academica Clinceni – CS Mioveni
Dacia Unirea Brăila – Dunărea Călărași
FC Argeș – CS Afumați
Chindia Târgoviște – CS Balotești
Metaloglobus București – AFC Hermannstadt
ASA Târgu Mureș – Olimpia Satu Mare
Ripensia Timișoara – UTA Arad
Clasament
1. Dunărea Călărași 15 11 2 2 30-11 35
2. AFC Hermannstadt 15 10 4 1 24-9 34
3. Chindia Târgoviște 15 9 4 2 33-6 31
4. CS Afumați 15 8 3 4 17-11 27
5. FC Academica Clinceni 15 7 5 3 22-18 26
6. ASU Politehnica Timișoara 15 7 2 6 18-18 23
7. ASA Târgu Mureș 15 6 4 5 28-24 22
8. CS Mioveni 15 6 4 5 22-19 22
9. Ripensia Timișoara 15 5 4 6 34-19 19
10. FC Argeș 15 4 7 4 15-11 19
11. Sportul Snagov 15 5 4 6 11-11 19
12. Metaloglobus București 15 5 4 6 17-18 19
13. UTA Arad 15 4 5 6 18-18 17
14. Olimpia Satu Mare 15 5 2 8 12-22 17
15. Dacia Unirea Brăila 15 4 4 7 34-31 16
16. Pandurii Târgu Jiu 15 3 7 5 20-20 16
17. CS Balotești 15 3 5 7 18-27 14
18. Luceafărul Oradea 15 3 4 8 20-27 13
19. Știința Miroslava 15 3 3 9 15-42 12
20. Foresta Suceava 15 3 1 11 9-55 10