Liga a III-a

Bucovina câștigă din nou și ajunge la un singur punct de locul trei

Seria pozitivă a Bucovinei Rădăuți continuă. Formația pregătită de Daniel Bălan a reușit să învingă sâmbătă, la limită, cu 2-1, pe teren propriu, formația Avântul Valea Mărului, într-un meci din etapa a X-a a Ligii a III-a. Misiunea gazdelor a fost îngreunată de terenul greu, îmbibat cu apă, care le-a creat mari probleme la construcție fotbaliștilor rădăuțeni. Partida a fost dominată de Bucovina, însă gruparea oaspete a venit la Rădăuți cu gândul să nu piardă, agățându-se de minge.
Scorul pauzei a fost 1-1, după ce Ionel Stoian a punctat din apropiere, în minutul 34, fructificând o pasă a lui Jamilu, egalarea a venit însă imediat, Nicușor Bălan profitând de lipsa de comunicare din defensiva gazdelor.
Repriza a doua a fost la discreția rădăuțenilor, care au marcat golul victoriei prin Radu Ungurianu (68), ratând și alte oportunități de a înscrie.
Bucovina: Prutean – Alecsandru, Vișinar, Florescu, Antonesei – Vitu, Jamilu – Ungurianu, Ionesi, Stoian – Ciobanu. Au mai intrat Timiș, Macovei, I. Mihai.
Rezultate înregistrate în etapa a X-a:
AFC Hărman – Olimpic Cetate Râșnov 1-1
Suporter Club Oțelul Galați – Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1
AFC Odorheiu Secuiesc – CSM Roman 0-3
CSM Focșani – KSE Târgu Secuiesc 3-4
Bucovina Rădăuți – Avântul Valea Mărului 2-1
Sănătatea Darabani – CSM Pașcani 0-0
Aerostar Bacău – Sporting Liești 1-0
Metalosport Galați a stat în această rundă.
Clasament
1 Aerostar Bacău 10 6 4 0 21-7 22
2 Suporter Club Oțelul Galați 10 5 4 1 25-8 19
3 AFC Hărman 10 5 2 3 20-8 17
4 CSM Roman 9 5 2 2 23-12 17
5 Csikszereda Miercurea Ciuc 9 5 2 2 18-11 17
6 Sporting Liești 9 5 1 3 27-11 16
7 CSM Focșani 10 4 4 2 22-11 16
8 Bucovina Rădăuți 9 5 1 3 15-10 16
9 KSE Târgu Secuiesc 9 4 3 2 17-16 15
10 Olimpic Cetate Râșnov 9 4 2 3 16-11 14
11 Sănătatea Darabani 9 2 3 4 18-17 9
12 AFC Odorheiu Secuiesc 10 3 0 7 24-25 9
13 Avântul Valea Mărului 9 1 1 7 9-24 4
14 CSM Pașcani 9 1 1 7 6-24 4
15 Metalosport Galați 9 0 0 9 1-67 0

Recomandări

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi

Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi
Primăria Suceava somează firmele care reabilitează blocurile din Centru să remedieze urgent pagubele produse de ploi