Liga a III-a

Rădăuțenii debutează azi în campionat pe terenul celor de la Aerostar



Daniel Bălan: „Toată lumea spune că pornim cu șansa a doua în meciul de la Bacău”
Daniel Bălan: „Toată lumea spune că pornim cu șansa a doua în meciul de la Bacău”

Chiar dacă campionatul Ligii a III-a a început în urmă cu o săptămână, Bucovina Rădăuți va debuta în noul sezon în runda a doua, deoarece a fost nevoită să stea în actul inaugural. Nou promovată în eșalonul secund, formația pregătită de Daniel Bălan va avea parte de un duel tare astăzi, cu începere de la ora 17.00, urmând să întâlnească, în deplasare, gruparea Aerostar Bacău. Echipa antrenată de Cristi Popovici și-a propus promovarea în Liga a II-a la finalul actualului sezon, având în componență o serie de jucători cu mare experiență, între aceștia regăsindu-se și foștii „forestieri” Ionuț Mihălăchioaie și Cătălin Vraciu.
„Toată lumea spune că pornim cu șansa a doua în meciul de la Bacău, dar eu cred în potențialul jucătorilor mei și în dorința lor de a scoate un rezultat pozitiv. Gazdele sunt avantajate de faptul că au luat deja pulsul eșalonului al treilea, în vreme ce noi, chiar dacă ne-am pregătit foarte bine pe timpul iernii, am disputat puține meciuri de verificare. Avem un lot redus numeric și puțin dezechilibrat de plecările lui Vlad Stănescu și Andrei Cerlincă, însă dacă va fi cazul, spre binele echipei, o să mă bag și eu la joc”, a declarat antrenorul Daniel Bălan.
Iată și lotul de jucători pe care se vor baza rădăuțenii în turul campionatului: Prutean, Puianu – portari; Alecsandru, Vișinar, Vitu, Antonesei, D.Bălan, I. Mihai, Ungurianu, Dumitru, Stoian, Ionesi, Ciobanu, Tironeac și nigerianul Jamilu – jucători de câmp.
Programul etapei a II-a:
Aerostar Bacău – Bucovina Rădăuți
Metalosport Galați – CSM Roman
AFK Miercurea Ciuc – KSE Târgu Secuiesc
Olimpia Cetate Râșnov – Avântul Valea Mărului
Sporting Liești – CSM Pașcani
AFC Hărman – CSM Focșani
Oțelul Galați – FC Odorheiul Secuiesc
Sănătatea Darabani va sta în această rundă.



Recomandări