Liga a III-a

Antrenorul Bucovinei, Daniel Bălan, va ajuta echipa și din postura de jucător

Rădăuțenii se declară pregătiți pentru contactul cu Liga a III-a
Rădăuțenii se declară pregătiți pentru contactul cu Liga a III-a

Ediția de campionat 2017-2018 a Ligii a III-a a început fără Bucovina Rădăuți, întrucât formația pregătită de Daniel Bălan a fost nevoită să stea în runda inaugurală.
Rădăuțenii vor debuta în campionat la sfârșitul acestei săptămâni, în fieful celor de la Aerostar Bacău, urmând să joace primul meci pe teren propriu în etapa a III-a, împotriva brașovenilor de la AFC Hărman.
Atmosfera în cadrul lotului este una bună, chiar dacă plecările intempestive ale lui Vlad Stănescu și Andrei Cerlincă la Foresta i-au luat pe rădăuțeni pe nepregătite, făcându-l pe Daniel Bălan să revină asupra deciziei de a se retrage din activitate.
„În acest moment mă bazez pe un lot de doar 16 jucători. În cursul acestei săptămâni, până la finalul perioadei de transferări, vom încerca să mai aducem 1-2 fotbaliști. Oricum, am decis să mă bag și eu la joc, pentru că nu pot să las echipa la greu. Chiar dacă voi împlini în scurt timp 38 de ani, cred că pot să fac față la acest nivel. Important este că atmosfera în cadrul echipei este una pozitivă, am făcut o pregătire bună, așa că suntem încrezători. Simțim sprijinul constant primit din partea Primăriei și a Consiliului Local din Rădăuți, așa că dorim să facem un campionat bun, să nu dezamăgim”, a declarat antrenorul-jucător Daniel Bălan.

Recomandări

Sucevenii încep noul sezon cu câțiva jucători reactivați, echipament nou și promisiuni de ajutor de la Primărie și de la Consiliul Județean

Sucevenii încep noul sezon cu câțiva jucători reactivați, echipament nou și promisiuni de ajutor de la Primărie și de la Consiliul Județean

Echipa de tenis de masă „Șomuz Fălticeni” promovează tineri talentați și vizează menținerea în Divizia B

Președintele Șoldan, primarul Rîmbu și rectorul Mihai Dimian, alături de echipa de handbal CSU Suceava, la ultimul meci din acest an

Președintele Șoldan, primarul Rîmbu și rectorul Mihai Dimian, alături de echipa de handbal CSU Suceava, la ultimul meci din acest an