Campionatul Regional de „Hard Enduro” al zonei Nord-Est are programat în acest sfârșit de săptămână deja tradiționala etapă de la Câmpulung Moldovenesc: „Hard Enduro Bucovina”, concurs ce a ajuns la a 5-a ediție și este organizat de Asociația „Hai în Bucovina”. „Hard Enduro Bucovina” este un concurs de motociclism enduro (off-road, pe teren variat și adeseori accidentat), care se desfășoară în perioada 12-13 august, sâmbătă și duminică, în Câmpulung Moldovenesc, traseul derulându-se în cea mai mare parte în zone montane din Obcina Feredeului și Obcina Mare. Dacă anul trecut au fost prezenți nu mai puțin de 180 de rideri din țară și din străinătate, inclusiv din Australia, în acest weekend, organizatorii de la Asociația „Hai în Bucovina” se așteaptă la un nou record de participare, în competiție fiind așteptați peste 200 de participanți, inclusiv din afara țării.
„Acum cinci ani ne-am întâlnit mai mulți prieteni, rideri pasionați de enduro din toată zona, și am făcut un fel de concurs amical. La apel au răspuns atunci nu mai puțin de 50 de rideri și atunci ne-a venit ideea organizării unui concurs în zona noastră. La a doua ediție am avut parte de 120 de rideri, inclusiv doi din Australia, și mai apoi numărul participanților a crescut constant, iar în acest an așteptăm peste 200 de împătimiți ai acestui sport”, a explicat unul dintre membrii echipei de organizare de la Asociația „Hai în Bucovina”.
Organizatorii au pregătit pentru ziua de sâmbătă un spectacol enduro pentru spectatorii ce vor fi prezenți la concurs
Sâmbătă, între 9:00 și 14:00 sunt programate înscrierile, viza medicala, dar și efectuarea verificărilor tehnice. Briefingul începe la ora 14:45, iar prologul începe la ora 16:00. Organizatorii de la Asociația„Hai în Bucovina” au pregătit pentru spectatorii ce vor fi prezenți la prolog un spectacol sportiv special, la care cei prezenți vor putea urmări tot traseul spectaculos pe care-l vor parcurge concurenții.
„Startul în prolog se va da de lângă adăpostul de câini de pe dealul Bodea, iar spectatorii vor putea să-i vadă pe concurenți pe tot traseul. Concurenții vor avea de trecut mai multe obstacole, coborâri și urcări spectaculoase, dar și o zonă de mlaștină. Vor fi câte doi raideri în paralel, pe timpi, cei mai buni dintre concurenți urmând să plece primii a doua zi, când va fi concursul propriu-zis. Mai mult, în a doua parte a prologului, primii zece concurenți de la fiecare categorie se vor duela între ei, câte patru la fiecare tură, iar la final se vor stabili campionii zilei, fără a avea legătură cu concursul de sâmbătă”, a explicat unul dintre organizatorii de la Asociația „Hai în Bucovina”.
Concursul de duminică va avea cinci categorii, dintre care două speciale
Duminică dimineață va avea loc startul în concursul propriu-zis la fiecare categorie. Vor fi trei trasee diferite, pentru fiecare nivel de dificultate, hobby, care va fi cel mai simplu, profi și expert. Mai mult, va exista și o categorie Old-Boys, rezervată concurenților peste 40 de ani, care vor merge pe traseul expert, dar și una dedicată femeilor, pe traseul hobby.
„Și-n acest an vor fi trasee spectaculoase, dar și mai dificile, mai ales la profi și expert, unde vor fi aproximativ 60 de kilometri, cu o diferență de nivel de 6000 de metri. La hobby vor fi în jur de 50 de kilometri, cu o diferență de nivel de 3500 de metri, toate traseele fiind foarte bine marcate, cu panglică portocalie KTM, vopsea portocalie, traseele greșite fiind marcate cu panglică albă. Vor fi foarte multe coborâri și urcări abrupte, traseul trecând prin pâraie secate, bolovani și poteci prin pădure”, a completat unul dintre organizatori.
Duminică seara, la ora 18.00 este programată premierea, petrecerea de final urmând să aibă loc la Aquarius, în Câmpulung Moldovenesc.
Site-ul evenimentului este http://endurobucovina.ro/.