Suceveanul Andrei Dorin Rusu a fost eroul delegației României la Campionatele Europene Under 20 găzduite de orașul Grosseto, din Italia. După medalia de aur cucerită în proba de 10.000 de metri, sportivul antrenat de profesorul Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vara Dornei și-a demonstrat valoarea și în cursa de 5.000 de metri, izbutind să se claseze pe podium. Rusu a trecut linia de sosire cu timpul de 14 minute, 46 de secunde și 7 sutimi, la aproape 5 secunde în urma câștigătorului, norvegianul Jakob Ingebritsen, și la mai puțin de două secunde în spatele celui de-al doilea clasat, spaniolul Tariku Novales. Un alt român, Adrian Garcea, a terminat proba pe locul 9.
„Să devin campion european la 10.000 de metri și medaliat în proba de 5.000 de metri reprezintă un vis împlinit. Țin să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au avut încredere în mine”, a declarat Andrei Dorin Rusu.
La rândul său, antrenorul Cristian Prâsneac apreciază că elevul său a făcut istorie pentru municipiul Vatra Dornei.
„Mă bucur foarte mult pentru performanța reușită de Andrei Dorin Rusu, una foarte mare pentru el, pentru mine, pentru clubul CSM Dorna Vatra Dornei, pentru orașul nostru și pentru atletismul românesc. Cu sprijinul Federației Române de Atletism ne-am pregătit în ultimele două luni la Poiana Brașov, iar acest lucru a contat foarte mult. Avem încredere că cei care ne finanțează și ne-au susținut în ultimii ani, este vorba de Primăria Vatra Dornei și Consiliul Local, ne vor respecta și de această dată munca”, a precizat Cristian Prâsneac.
În proba feminină de 3.000 de metri, Gabriela Andreea Doroftei, sportivă pregătită de Erzilia Țâmpău la Clubul Sportiv Municipal Suceava a încheiat pe locul 15, cu timpul de 10 minute, două secunde și 61 de sutimi. În proba de 10.000 metri marș, suceveanul Ștefan Cristian Mangu a ocupat locul 14, fiind cronometrat în 49 minute și două secunde.
Atletism
Proaspăt campion european la 10.000 de metri, Andrei Dorin Rusu a urcat pe podium și în cursa de 5.000
