Competiție

Turneul internațional de fotbal Dorna Junior Football Festival

La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii

În perioada 30 iunie – 2 iulie, la Vatra Dornei s-a desfășurat turneul internațional de fotbal Dorna Junior Football Festival. Manifestarea organizată de CSM Dorna și ACS IOMY, având ca parteneri Primăria municipiului Vatra Dornei și AJF Suceava, a reunit 44 de echipe din județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Iași, Bacău, Suceava și din Republica Moldova, formate din jucători copii născuți între anii 2005 – 2011. Meciurile s-au disputat pe Stadionul Municipal și la Baza Sportivă Yanis, invitatul special al turneului fiind cunoscutul internațional Miodrag Belodedici.
„Ne bucurăm că acest proiect are continuitate la Vatra Dornei și am reușit să ridicăm cu mult ștafeta față de prima ediție. Au fost trei zile perfecte pentru fotbal în care peste 400 copii și-au demonstrat calitățile în fața fostului mare jucător de fotbal Miodrag Belodedici. Mulțumesc tuturor celor implicați, pentru că am avut parte de o susținere foarte mare și asta ne dă încredere în organizarea următoarei ediții. La Vatra Dornei oamenii încă iubesc fotbalul, dovadă fiind și numărul mare de spectatori prezenți la această competiție”, ne-a declarat prof. Ionel Nemeș, promoter turneu.
La finalul turneului cele mai bune echipe și cei mai buni sportivi au fost recompensați cu diplome, cupe, medalii și premii oferite de sponsorii turneului: Aqua Carpatica, Las Vegas, Aura, Coloana Center, Automeister, Acerbis.
Clasamente:
Copii născuți în anul 2005
Locul 1 Inter Viișoara
Locul 2 Unirea Ruginoasa
Locul 3 CSM Dorma
Cel mai bun jucător: Râpan Aljandro – Inter Viișoara; Golgeterul turneului: Țăran Daniel – CSM Dorna; Cel mai bun portar: Ignat Dragoș
Copii născuți în anul 2007
Locul 1 Vitorul Năsăud
Locul 2 ACS Juniorul Suceava
Locul 3 Dacia Chișinău
Cel mai bun jucător: Necșută Manu – ACS Juniorul Suceava; Golgeter: Musteață Bogdan – Dacia Chișinău; Cel mai bun portar: Figan Mihai – Viitorul Năsăud
Copii născuți în anul 2008
Locul 1 CSM Politehnica Iași;
Locul 2 CSM Dorna
Locul 3 ACS Juniorul Suceava
Cel mai bun jucător: Nacu Alex – CSM Dorna; Golgeter: Ilie Vlad – CSM Politehnica Iași; Cel mai bun portar Spac Teodor – CSM Dorna
Copii născuți în anul 2009
Locul 1 CSM Politehnica Iași
Locul 2 LPS Bistrița
Locul 3 LPS Suceava
Cel mai bun jucător: Ploscar Robert – LPS Bistrița; Golgeter: Stoica Ricado – CSM Politehnica Iași; Cel mai bun portar: Pelcer Ștefan
Copii născuți în anul 2010
Locul 1 ACS Profy Botoșani
Locul 2 CN Nicu Gane Fălticeni
Locul 3 Gloria Bistrița
Cel mai bun jucător: Muraru Sebastian – CN Nicu Gane Fălticeni; Golgeter: Stărică Răzvan – ACS Profy Botoșani; Cel mai bun portar: Parfeni David – CSM Dorna
Copii născuți în anul 2011
Locul 1 CSM Dorna
Locul 2 AS Play Bacau
Locul 3 AS Foresta Fălticeni
Cel mai bun jucător: Vasilcă Șerban – Play Bacău; Golgeter: Odochian Tudor – CSM Dorna; Cel mai bun portar: Iordache Răzvan – CSM Dorna

La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii
La competiția de la Vatra Dornei au participat peste 400 de copii

Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume

Eleva Beatrice Ecaterina Tcaciuc a obținut Marele Trofeu la Festivalul Internațional „Vis de Stea”, ediția a XIV-a