Jucătorii ce au făcut parte din marea echipă a Stelei, care reușea în anul 2006 cea mai mare performanță internațională a unei echipe românești de după Revoluție, este vorba de calificarea în semifinalele Cupei UEFA, s-au reunit luni seară acasă la antrenorul Cosmin Olăroiu.
Pe lângă Florin Lovin, Sorin Ghionea, Gabriel Boștină, George Ogăraru, Vali Badea, Mirel Rădoi, Petre Marin, Bănel Nicoliță, Eugen Nae, la întâlnire a participat și suceveanul Daniel Bălan.
„UEFAantasticii” au jucat o partidă de fotbal pe o ploaie torențială, după care au luat masa și au trecut la depănat amintiri.
„A fost un sentiment extraordinar să stau din nou la aceeași masă cu antrenorul Cosmin Olăroiu și cu colegii mei. Chiar dacă viața ne-a îndepărtat unii de alții, cu toții fiind prinși acum în diferite proiecte în țară sau străinătate, sper să mai putem organiza astfel de întâlniri de grup”, a precizat Daniel Bălan.
Dacă antrenorul Bucovinei Rădăuți a fost prezent la eveniment, Dorin Goian, celălalt sucevean care a cunoscut consacrarea în tricoul Stelei, a lipsit motivat. „Din nefericire, am avut de rezolvat unele probleme personale și n-am putut să ajung la întâlnirea cu colegii mei. Am înțeles că revederea a fost foarte plăcută și promit de pe acum că la următoarea acțiune de acest gen voi fi prezent. Am căzut de acord cu colegii mei să încercăm să promovăm cât mai des această generație, care este mult prea puțin băgată în seamă în raport cu ce performanțe a avut”, a precizat fostul apărător al echipei naționale.
În 2006, Steaua s-a calificat în semifinalele Cupei UEFA, după un sfert de finală memorabil cu Rapid București (1-1 în Giulești și 0-0 pe fostul stadion Lia Manoliu). Steliștii lui Olăroiu au ratat dramatic finala la Middlesbrough, după 1-0 la București și 2-4 în Anglia. Roș-albaștrii au avut 2-0 în retur, dar au primit patru goluri într-un final halucinant.
Fotbal
Daniel Bălan a fost prezent la întâlnirea „UEFAntasticilor” Stelei, în vreme ce Dorin Goian a lipsit motivat
