Turnee

Fălticeneni pe podium la concursurile Tenis 10 organizate de FRT



Câștigătorii turneului de la Roman
Câștigătorii turneului de la Roman

Micii tenismeni de la ACS „Nada Florilor” din Fălticeni au participat, în perioada 27-28 mai, la două turnee organizate de Federația Română de Tenis.
Sâmbătă, 27 mai, la competiția organizată la Arenele CFR din Iași de FRT și Clubul „Virgilius”, au participat nouă tenismeni din urbea de pe Șomuz. La Nivelul Roșu(copii până la 7 ani), Constantin Tudose a ocupat locul I, Matei Strugariu a ocupat locul II, David Dumitru s-a situat pe locul III, iar Ana Dumitru, pe locul IV. La Nivelul Roșu – începători, pe locul I s-a clasat Iasmina Muscă, pe locul II – Elena Tofan, iar locul III a fost ocupat la egalitate de puncte de Cristina Luncănița și Ștefania Crăciun. La Nivelul Verde (copii până la 10 ani) locul III a fost ocupat de Matei Moșneguțu.
Duminică, au fost prezenți la Roman trei tenismeni de la ACS „Nada Florilor”, care au concurat la Nivelul Roșu. Locul I a fost ocupat de David Arcip, iar locul II de Ana Dumitru. David Dumitru (5 ani) a ratat la o diferență foarte mică podiumul, clasându-se pe locul IV.
„Au fost două zile pline de emoții, dar și de bucurie, în care s-a văzut munca depusă la orele de antrenament. Copiii au jucat foarte bine, două dintre finalele jucate de copiii de la clubul nostru fiind aplaudate de publicul spectator. Mulțumesc copiilor și părinților pentru efortul depus, dar și sponsorului nostru, Andi Stan, reprezentantul firmei Romfour, cu ajutorul căruia am putut face deplasarea la Iași”, ne-a declarat instructorul de tenis Marcel Dascălu.
Următorul concurs organizat de Federația Română de Tenis pentru copiii cu vârsta maximă de 10 ani va avea loc pe 1 iunie, la Fălticeni.



Recomandări

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului
Spectacol sportiv de nivel național la Fălticeni: Turneul de tenis de masă AMATUR A+ a deschis Zilele Municipiului

Reprezentanții din Brodina, Vama și Gura Humorului, pe podium la concursul „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița

Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița
Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița