La sârșitul săptămânii trecute, la Civica Sport Center s-au disputat trei meciuri din cadrul Ligii Companiilor. În primul joc, din epilogul etapei a IX-a, Valexin a trecut cu 4-0 de Mușatinii, rezultat care o propulsează în fotoliul de lider pe formația sponsorizată de Adi Vacariu și Cristi Butnar.
Tot vineri, s-au jucat și ultimele două partide restante din runda a VII-a. Mai întâi, Railex a dispus cu 6-1 de Apărătorii, însă desprinderea trupei lui Ilie Lahman s-a produs pe finalul întâlnirii, după care Dedeman a câștigat cu 4-2 derby-ul cu Celestin, în urma unui meci foarte echilibrat.
Lupta pentru titlu se menține în continuare foarte strânsă, în condițiile în care primele șapte clasate sunt despărțite doar de trei puncte în clasament.
Rezultate:
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret rămân şi pe mai departe parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România. În baza acestei colaborări, echipele doritoare vor putea participa în intervalul 26-29 iulie la Super Liga Companiilor, o competiție estivală de relaxare care va avea loc pe litoralul românesc, la Mangalia.
Clasament
Notă: În caz de egalitate după încheierea timpului regulamentar se execută lovituri de departajare. Echipa câștigătoare la penalty-uri va câștigă două puncte, iar învinsa un punct!