În 2017

Activitățile sportive din Suceava, sprijinite cu aproape 3,4 milioane de lei de la bugetul local

Primăria Suceava rămâne principalul finanțator al activităților sportive
Primăria Suceava rămâne principalul finanțator al activităților sportive

Municipalitatea suceveană va fi și anul acesta principalul finanțator al activităților sportive, importante sume de bani fiind alocate acestui capitol, la repartizarea bugetului local.
Primarul Ion Lungu a precizat ieri sumele alocate pentru fiecare activitate sportivă în parte, din totalul de 3.380.000 de lei care sunt prevăzuți pentru sprijinirea activităților sportive, prin contracte de asociere, dar și prin repartizarea de fonduri nerambursabile, prin licitație.
Șeful municipalității sucevene a felicitat echipa de handbal pentru ultimele două victorii, cu Steaua și CSM Satu Mare, precizând că anul acesta, finanțarea alocată Clubului Sportiv Universitatea se ridică la 1,2 milioane de lei (12 miliarde de lei vechi).
La fel ca în ceilalți ani, cea mai mare parte din finanțările nerambursabile destinate activităților sportive vor ajunge tot la fotbal – 1,5 milioane de lei.
O importantă sumă este alocată în acest an și pentru tenis de câmp – 90.000 de lei, în vreme ce 40.000 de lei sunt destinați pentru rugby, 30.000 de lei pentru baschet, 10.000 de lei pentru înot și 10.000 de lei pentru judo.
Nu în ultimul rând, pe bază de asociere, Clubul Sportiv Municipal Suceava urmează să fie finanțat cu suma de 500.000 de lei, împărțiți astfel:
1. rugby – 175.000;
2. canotaj – 80.000;
3. volei – 65.000;
4. atletism – 50.000;
5. lupte greco-romane – 30.000;
6. hochei pe gheață – 30.000;
7. tir sportiv – 25.000;
8. tir cu arcul – 25.000;
9. box – 20.000.

„În urma discuțiilor avute cu ceilalți primari din țară, am constatat că Suceava este unul dintre puținele orașe din România care sprijină în totalitate sportul. Mulți primari nu vor să se lege la cap, mai ales că procedurile de finanțare a activităților sportive nu sunt foarte clare și au apărut multe probleme pe această temă”, a declarat Lungu, abia întors de la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.

Recomandări

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației
Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Școlile din municipiul Suceava solicită primăriei aproape 300.000 de lei pentru decontarea navetei cadrelor didactice

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate

Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava