Liga a II-a

Foresta a câștigat toate meciurile cu Cristi Popovici pe bancă



Cristi Popovici spune că va încerca să prelungească seria de invincibilitate a echipei sucevene
Cristi Popovici spune că va încerca să prelungească seria de invincibilitate a echipei sucevene

Venirea antrenorului Cristian Popovici a schimbat total fața Forestei. Numit antrenor principal în locul lui Adrian Iencsi, care a bătut în retragere după ce gruparea suceveană a înregistrat două eșecuri în tot atâtea meciuri de campionat, băcăuanul Popovici a izbutit un parcurs fără greșeală pe banca Forestei, greu de anticipat chiar și de cei mai optimiști fani ai echipei. Șase meciuri disputate și șase victorii, dintre care cinci în campionat și una în Cupa României.
„Am impus un alt stil de joc, fiecare antrenor are altă filosofie. Ca un argument, eu joc de fiecare dată cu două vârfuri și facem presing atât cât se poate fizic, nu cedez niciodată jumătate de teren, doar dacă nu putem să atacăm. La Vâlcea, dacă deschidea formația gazdă scorul, se putea întâmpla orice. Sunt în lot câțiva jucători valoroși care au jucat în primul eșalon, avem echipă destul de bună. Când am promovat cu FC Botoșani în Liga I am avut 17 jocuri câștigate la rând, încercăm să prelungim cât mai mult această perioadă. Și jucătorii se bucură mult de acest moment”, a precizat Cristi Popovici.
Tehnicianul Forestei se declară foarte mulțumit de parcursul echipei și speră ca jucătorii săi să nu se îmbete cu apă rece și să rămână cu picioarele pe pământ.
„Nu ni s-a impus un obiectiv, fotbaliștii au trecut în contract clasarea pe locurile 1-8, vedem în iarnă, dacă suntem în față și dacă putem face mai mult la Suceava, dar nu visăm cu ochii deschiși. Până în iarnă sunt bani, există stabilitate financiară, apoi depindem de proiect. Liga a II-a este mai atractivă cu o serie, s-au comprimat valorile, dar pe cei aflați la marginea țării, ne omoară deplasările. Ideal e cum procedează Juventus și UTA, merg cu avionul, este altceva, dar noi nu ne permitem. Până la Râmnicu Vâlcea am făcut 12 ore cu autocarul, s-a resimțit o oarecare lipsă de prospețime, însă am reușit să punctăm în momentele cheie și să ne menținem acolo sus în clasament”, a mărturisit Popovici.
Foresta va juca următorul meci de campionat la mijlocul acestei săptămâni, miercuri, în deplasare, cu Academica Clinceni. Partida contând pentru etapa a VIII-a va începe la ora 13.00 și va fi transmisă în direct de posturile de televiziune Digi Sport și Dolce Sport.



Recomandări