Top 10

Asociația Județeană de Natație și-a premiat cei mai buni sportivi pe anul 2015



Asociația Județeană de Natație Suceava și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute în 2015
Asociația Județeană de Natație Suceava și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute în 2015

Pentru prima dată în istoria sa, Asociația Județeană de Natație Suceava a organizat o premiere a celor mai buni sportivi din județ, într-un top realizat pe baza performanțelor obținute pe parcursul anului trecut. Acțiunea a avut loc ieri, la Direcția Județeană de Sport și Tineret Suceava, cu sprijinul Asociației Aqua Club. Anul 2015 a fost unul bun pentru cluburile de natație din județ, cu multe medalii naționale sau internaționale, dar și cu numeroase recorduri naționale și personale doborâte de înotătorii din județ.
Așa cum era normal, Clubul Sportiv Școlar 3 din Suceava a avut majoritatea sportivilor din top 10, excepție făcând Daria Lucan, de la Clubul Sportiv Universitar din Suceava. În vârstă de 15 ani, Diana Lissov a fost declarată cea mai bună înotătoare a județului Suceava pe anul 2015, cu un punctaj dublu față de următorul clasat. În ciuda faptului că mai are trei ani de juniorat, Diana s-a remarcat și-n campionatele naționale de senioare, la care a câștigat o medalia de argint și trei de bronz. Componentă a lotului național de juniori, suceveanca pregătită de antrenorul Cezar Moscaliuc a participat la Campionatul Balcanic și a reușit un loc doi la naționalele de tineret, patru medalii de aur la naționalele de juniori, șase de argint și una de bronz. În vârstă de 16 ani, Teodor Marchitan a ocupat poziția a doua în topul performerilor suceveni, cu o medalie de bronz la naționalele de tineret, cinci titluri naționale la juniori, trei locuri III tot la individual, două locuri doi și două locuri III cu echipa de 16 ani.
– Șerban Cotos a reușit să doboare șase recorduri naționale în bazin de 25 de metri
La doar 13 ani, rădăuțeanul Șerban Cotos a avut un an foarte bun în care a reușit să doboare șase recorduri naționale în bazin de 25 de metri în probele de 50 metri Fluture, 100 Fluture, 200 Mixt, 100 Liber, 200 Liber și 100 Spate. Mai mult, Șerban a devenit de două ori campion național la cadeți, a obținut trei medalii de argint și două de bronz la individual, patru locuri II și un loc III cu echipa masculină de 13 ani, dar și o medalie de aur și patru de bronz la naționalele școlare. Pe locul patru s-au situat doi sportivi, Antonia Nițu, multiplă medaliată la naționalele de cadeți și cele școlare, și Călin Moscaliuc, sportiv ce a luat un aur și un bronz la naționalele de copii, trecându-și în palmares și patru recorduri naționale în bazin de 25 de metri, la 50 și 100 metri Liber, 100 Mixt și 50 Fluture.
Locul cinci i-a revenit sportivei Ana Blănaru, ce a câștigat trei medalii la naționalele școlare, în timp ce pe locul șapte s-au aflat Claudiu Timofte și Călin Stafie, ambii medaliați cu echipa de juniori 16 ani. Alți patru sportivi s-au aflat la egalitate de puncte și au împărțit locul opt, mai exact Mircea Nistor, Sebastian Croitor, Vlad Brandis și Ioana Năstacă, același lucru întâmplându-se și la locul nouă, ce a fost ocupat de înotătorii Daria Lucan, Alexandru Mateiciuc, Ioan Onesim și Ioana Rusu. Ultima poziție a topului a fost împărțită de Victor Turluianu, Mario Diaconescu și Ionuț Socoliuc, toți trei fiind campioni județeni.
„Mulțumim Asociației Județene de Natație Suceava pentru că a făcut posibilă această premiere, dar și tuturor celor ce s-au implicat în activitatea de natație din județ. Mă bucur foarte mult când văd că de la an la an crește numărul de sportivi și cluburi și sper ca județul Suceava să ajungă din nou acolo unde îi este locul și unde eram când înotam eu și colegii mei care acum sunt antrenori, când am avut o perioadă în care am fost cel mai bun club din țară. Suceava are talente și copii deosebiți ce sperăm să ajungă mai sus decât am ajuns noi. Mulțumim domnului președinte al asociației, Adrian Prisăcăruță, și domnului director de la DJST, Cristian Bărculescu, oameni ce ne-au sprijinit tot timpul, conducerii tuturor cluburilor de natație din județ ce se implică și ne ajută, punându-ne baza la dispoziție și materialele de care avem nevoie pentru performanță, dar și tuturor sportivilor, inclusiv cei ce se pregătesc cu mine și muncesc foarte mult, dovadă fiind și rezultatele obținute. Sperăm ca-n anul ce urmează să ajungem și mai departe, iar la cealaltă olimpiadă să fim printre cei ce și-au realizat baremul de participare”, a declarat antrenorul sportivilor de la CSȘ 3 Suceava, Cezar Moscaliuc.
Ieri au fost premiați și antrenorii din județ, părinții ce s-au implicat și câte doi sportivi de la fiecare club din județ
Pe lângă sportivii aflați în Top 10, organizatorii au premiat câte doi sportivi de la fiecare club din județ. Astfel, de la CSȘ 3 Suceava au fost premiați înotătorii Maria Verciuc și Andra Socoliuc, de la CSȘ Gura Humorului, Aurora Chițac și Daniel Corbu, de la Aqua Fălticeni, Sofia Maftei și Luca Crâșmariu, iar de la CS Universitar din Suceava, Teodor Fotciuc și Vlad Mihail Cibotaru. Pe lângă aceștia, organizatorii au ținut să-i premieze și pe toți antrenorii din județ, dar și pe părinții ce sunt trup și suflet pentru copii și cluburi, Sorin și Elena Rață, Anca Sasu, toți de la Universitatea Suceava, Gabriel Pânzaru, de la CSȘ Gura Humorului, Andrei Pinticanu, Luis Lăcătuș și Bogdan Drișcu, de la Aqua Club Fălticeni, directorul DJST, Cristi Bărculescu, Geanina Lissov, Nistor Costi, Daniela Burac, Adrian Prisăcăruță și Cezar Moscaliuc, de la CSȘ 3 Suceava.
La această premieră, gazda acțiunii, directorul Cristian Bărculescu, a ținut să-i felicite pe sportivi, antrenori și părinți pentru performanțe și să-i asigure că instituția pe care o conduce îi va sprijini și-n continuare.
„Vreau să mulțumesc în mod deosebit tuturor sportivilor și antrenorilor din județ pentru munca și eforturile depuse pentru a obține an de an rezultate și performanțe remarcabile cu care ne mândrim. Vă doresc ca anul ce a început să fie unul mult mai bogat în performanțe și realizări. Felicit Asociația Județeană de Natație Suceava pentru că a reușit din fonduri proprii să facă această premiere, dar și sportivii și antrenorii săi. DJST Suceava a sprijinit AJNS prin acordarea de medicamentație, alimentație sau materiale pentru premierea la concursurile organizate pe teritoriul județului”, a declarat directorul DJST Suceava, Cristian Bărculescu.


Diana Lissov a fost cea mai bună înotătoarea a județului în anul 2015
Diana Lissov a fost cea mai bună înotătoarea a județului în anul 2015
Asociația Județeană de Natație Suceava și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute în 2015
Asociația Județeană de Natație Suceava și-a premiat sportivii pentru rezultatele obținute în 2015


Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți
Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională