Federația Română de Fotbal a anunțat modificarea sistemului competițional pentru Liga a III-a începând cu sezonul 2016-2017. Astfel, eșalonul al treilea va număra șase serii în loc de cinci, iar la start vor fi 96 de echipe față de cele 74 de formații din actuala stagiune.
La finalul ediției de campionat 2015-2016, care se va desfășura într-un format de sezon regulat, fără play-off și/sau play-out, cu o serie de 14 echipe și patru serii de 15 formații, la fel ca și în campionatul precedent, câștigătoarele celor cinci serii vor promova în Liga a II-a.
Din Liga a III-a vor retrograda toate ocupantele ultimului loc din seriile cu 15 echipe și formația cu cel mai slab punctaj dintre toate ocupantele locului 14 din cele cinci serii. În aceste condiții, este posibil ca din Seria I, acolo unde a fost repartizată Bucovina Rădăuți alături de alte 13 formații, să nu retrogradeze nimeni în eșalonul al patrulea la finalul sezonului care va debuta la sfârșitul săptămânii viitoare.
„Noi oricum nu ne gândeam la retrogradare. Avem o echipă omogenă, competitivă, așa că ne-am propus o clasare între primele șase formații. Pe de altă parte, nu mi se pare normal să nu retrogradeze nici o echipă. Practic, campionatul nu are nici o miză, majoritatea formațiilor vor juca doar pentru amorul artei. Ar trebui gândit un alt sistem, astfel încât fiecare echipă să aibă pentru ce să lupte, iar competiția să devină mult mai atractivă”, a declarat Iulian Ionesi, antrenorul-jucător al grupării Bucovina Rădăuți.