Revedere

Fostele glorii ale fotbalului sucevean și-au dat întâlnire pe stadionul Areni



Sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, vor reveni pe stadionul Areni fostele glorii ale fotbalului sucevean din anii 1970-1985. Spectatorii prezenți vor avea ocazia să-i aplaude din nou pe cei care au oferit spectacol evoluând pentru echipele Chimia Suceava, CSM Suceava sau Minerul Gura Humorului. Jucători de legendă precum Radu Gălățeanu, Dumitru Suciu, Traian Iosep, Ion Buzoianu, Gheorghe Tcaciuc, Gabi Nicola, Traian Vasilcovschi, Ioan Monu, Ion Nae, Marcel Gherine, Ioan Dascălu, Costel Franciuc, Gheorghe Apetroaie, Adalbert Gotsch, Ion Armeanca, Vasile Ivan, Nicolae Moroșan, Vasile Iavorenciuc, Ovidiu Căldăruș, Dorin Finiș, Robert Molocea, Gheorghe Coșereanu, Vasile Bălan, Eugen Petcu, Marin Hotea, Puiu Marin sau Andrei Sidac sunt doar o parte dintre cei care au confirmat participarea la acțiunea de sâmbătă.
„Nu este prima dată când ne întâlnim, ne-am mai revăzut o parte dintre noi în anul 2000, când am sărbătorit 25 de ani de la promovarea Minerului Gura Humorului în eșalonul al doilea al fotbalului românesc, dar și în urmă cu doi ani, tot aici la Suceava. Aceste reuniuni sunt tot timpul pline de nostalgie, pentru că începem să povestim și să depănăm amintiri din tinerețea noastră. Sper ca Dumnezeu să ne țină sănătoși, ca să mai avem parte de astfel de întâlniri între prieteni pe viață”, a declarat Gheorghe Tcaciuc, care a evoluat cu succes în trecut pentru formațiile Chimia Suceava (1971-1974) și Minerul Gura Humorului (1975-1983).



Recomandări