Juniorii suceveni Ciprian Tudosă (CSS „Nicu Gane” Fălticeni), Mihai Ianoș (CSS “Nicu Gane” Fălticeni) și Cosmin Pascari (CSM Suceava), împreună cu Alexadru Matinca (CS “Știința Constanța), au urcat sâmbătă după-amiază pe prima treaptă a podiumului Campionatului Mondial de Canotaj – Juniori din Brazilia, la proba de patru rame fără cârmaci. Este singura medalie de aur a delegației României, canotorii români câștigând alte două medalii de argint, la dublu rame masculin și dublu vâsle feminin (echipaj din care a făcut parte și suceveanca Elena Logofătu, sportivă care se pregătește la Orșova). Echipajul de 8+1 feminin s-a clasat pe locul 4, iar fetele din echipajul de 4 vâsle, între care și Ancuța Bodnar din Moldovița, au terminat pe locul 7 (locul 1 în Finala B).
În competiția de sâmbătă, după primii 500 de metri românii erau pe locul 3, dar o mobilizare exemplară a făcut ca diferențele față de primele două echipaje să fie recuperate, barca României trecând linia de sosire la peste două secunde în fața Marii Britanii, bronzul revenind echipajului Germaniei.
Obiectivul lotului României a fost atins cu ajutorul canotorilor suceveni
Pentru canotorii români, obiectivul a fost îndeplinit. Înainte de plecarea la Rio de Janeiro, antrenorul emerit Vasile Avrămia, cel care i-a pregătit pe canotori la Orșova și i-a însoțit în Brazilia, a declarat, la plecarea spre Brazilia, că „obiectivul principal pentru acest an este cucerirea unei medalii de aur la Rio. Așteptările de la elevii pregătiți la Baza nautică de la Fălticeni și acum la Orșova sunt mari, chiar dacă concurența este una foarte puternică la acest nivel. Toți canotorii care fac deplasarea s-au numărat printre performerii competițiilor naționale și internaționale la care au participat în ultimii ani. Elevii mei pornesc la drum spre Brazilia cu dorința de a li se cânta imnul național pe podiumul mondial”.
Valoarea individuală a făcut diferența la linia de sosire
„Suntem foarte mulțumiți de acest succes mondial. Aveam speranțe că obiectivul poate fi îndeplinit. A fost barca cu cel mai bun procentaj dintre echipajele care au plecat în Brazilia. Valoarea individuală a fost importantăși a făcut diferența la linia de sosire. Pascari era vicecampion mondial, Tudosă campion olimpic de tineret, iar Ianoș avea experiența participării la mondialul de anul trecut”, ne-a declarat antrenorul Ioan Despa, de la CSM Suceava, cel care s-a ocupat împreună cu antrenoarea Ana Avrămia de pregătirea canotorilor la baza nautică de la Fălticeni.
Proba de patru rame fără cârmaci s-a desfășurat la Lagoa, în Rio de Janeiro, iar statuia gigantică Cristos Mântuitorul, realizată de românul Gheorghe Leonida (fratele inginerului și omului de știință Dimitrie Leonida, născut la Fălticeni pe 23 mai 1883), le-a purtat noroc sportivilor care se antrenează în urbea de pe Șomuz.
Campionatul Mondial de Canotaj – Juniori din Brazilia s-a desfășurat în perioada 5-9 august și a aliniat la startul diverselor probe peste 600 de canotori din peste 50 de țări ale lumii.
Aur pentru canotorii suceveni la Campionatul Mondial din Brazilia
