Până la începerea anului școlar, Liceul cu Program Sportiv din municipiul Suceava va avea în dotare unul dintre cele mai moderne stadioane din județ, realizat conform standardelor UEFA și acoperit cu gazon sintetic. Și totuși, cele cinci echipe de fotbal al LPS riscă să fie excluse din campionatele sportive care vor debuta la finele lunii august și în septembrie, tocmai din cauza lipsei condițiilor necesare pentru desfășurarea meciurilor.
Absurda situație cu care se confruntă această importantă instituție de învățământ suceveană este cauzată de o lacună serioasă a proiectului de realizare a campusului sportiv – modernul stadion nu a fost prevăzut cu tribune pentru public, vestiare, dușuri și toalete pentru jucători.
Ori tocmai prezența acestora este solicitată expres de către Federația Română de Fotbal, pentru a autoriza desfășurarea de meciuri în cadrul campionatelor județene sau naționale de fotbal.
„Pe 29 august începe campionatul republican de juniori categoriile A și B, iar în septembrie începe și campionatul județean de juniori C,D și E. Din cauza condițiilor precare de la stadionul Ițcani, care ne-a fost pus la dispoziție de primărie, există un risc foarte mare de excludere din campionat, pentru că nu există condiții pentru desfășurarea meciurilor. Până acum am mai obținut păsuire de la FRF în ideea că vom avea din toamnă terenul propriu, cu toate dotările necesare. Doar că studiul de fezabilitate pentru realizarea obiectivelor lipsă nu va mai fi supus aprobării Consiliului Local, așa cum speram, să se acorde finanțare pentru realizarea lor acum. La Ițcani sportivii și arbitrii nu au unde se dezbrăca și unde merge la toaletă”, a declarat directorul LPS Suceava, Ioan Radu.
Acesta a făcut și o atenționare oficială către membrii Consiliului Local Suceava, să le aducă la cunoștință faptul că cele două echipe pe care LPS le are în campionatul național de juniori și cele trei echipe din campionatul județean de copii și juniori riscă să fie excluse din competiții, tocmai pentru că nu există condiții de desfășurare a meciurilor.
Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a explicat că, deși a existat toată deschiderea din partea municipalității de a face cheltuieli suplimentare, pentru a fi completate lacunele din proiectul campusului LPS, acum e prea târziu.
„Studiile de fezabilitate și proiectarea trebuiau făcute mai devreme, atunci când s-a sesizat problema. Acum e prea târziu, riscăm să blocăm întregul proiect pe fonduri europene și să pierdem finanțarea acordată, dacă lucrările nu vor fi finalizate în termenul prevăzut. De aceea s-a decis să nu mai discutăm acum în Consiliul Local suplimentarea proiectului LPS cu tribună și vestiare”, a spus Lucian Harșovschi.
Lucrările de la LPS au avansat foarte bine, dirigintele de șantier al firmei SUCT, Gheorghe Hogea, arătându-se optimist că acestea vor putea fi date în folosință la deschiderea anului școlar, pe 15 septembrie.
Conform acestuia amfiteatrul este finalizat, la cantină se lucrează intens, iar căminul pentru elevi este finalizat 95%. Într-un stadiu avansat se află și terenul de sport din curtea interioară a liceului, unde se dorește a fi făcută festivitatea de deschidere a anului școlar, iar la final de august – început de septembrie vor fi făcute și lucrările de „îmbrăcare” a stadionului cu un strat de gazon sintetic, comandat din Belgia. Până atunci, se lucrează la pereții laterali ai acestuia, care să protejeze terenul de eventuale scurgeri de apă și eventuale alunecări de pământ.
Situație absurdă
Echipele de fotbal ale LPS riscă să fie excluse din campionatele sportive, din cauza lipsei unui teren adecvat
