Municipiul Suceava va găzdui primul turneu al anului din circuitul Tenis Partener în zilele de 9 și 10 mai. Competiția de categoria Silver va avea loc, ca de obicei, la Baza Sportivă Unirea. Pentru o triere echilibrată a participanților, turneul este structurat pe patru niveluri de valoare în proba de simplu și pe două la dublu. Cei doritori să se înscrie în concurs pot să o facă accesând site-ul oficial al competiției sau la numărul de telefon 0745 820 918, aparținând profesorului Mihai Pop. „Mizăm pe o participare numeroasă. În afară de sportivii din județul Suceava, care sunt nelipsiți de la asemenea turnee, contăm și pe prezența mai multor tenismeni din județele învecinate. Sperăm ca timpul să țină cu noi, iar întrecerea să fie o reușită”, a declarat directorul de concurs Mihai Pop.
Competiția este organizată de Clubul Select din Suceava, în parteneriat cu Asociația Județeană de Tenis, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret și Clubul Sportiv Municipal.