Veste bună

În acest an, în maternitatea din Suceava s-au născut cu peste 500 de copii mai mulți față de media anilor precedenți

În 2021, până la această dată, în Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au născut prematur 380 de copii
În 2021, până la această dată, în Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au născut prematur 380 de copii

Numărul nașterilor înregistrate la maternitatea Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a crescut substanțial față de anii precedenți. Purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Dan Teodorovici, a declarat că de la începutul acestui an până în data de 27 decembrie aici s-au născut 3.850 de copii, cu mai mult de 500 față de media anilor precedenți. În preajma sărbătorii de Crăciun, în perioada 24 – 27 decembrie, în maternitatea spitalului sucevean s-au născut 25 de copii – 13 fete și 12 băieți, cu scor Apgar între 7 și 10. Nici unul dintre copiii născuți în preajma Crăciunului nu a fost infectat cu SARS-CoV2 și nici mamele lor.
Doctorul Teodorovici a arătat că în acest an a crescut, de asemenea, numărul bebelușilor născuți prematur. În 2021, până la această dată, în Spitalul Județean de Urgență Suceava s-au născut prematur 380 de copii, cu aproximativ 80 mai mulți decât media anilor trecuți. Tendința de creștere a nașterilor premature în pandemie a fost remarcată de medicii neonatologi din spital. Astfel, ei au constatat că dacă în anul 2019 au fost 249 de copii născuți prematur, în 2020 numărul acestora a crescut la 326 de copii, iar în primele 10 luni ale acestui an erau deja 248 de copii prematuri. „Din fericire, personalul medical a reușit ca un procent bun, de aproximativ 93%, dintre copiii născuți prematur să supraviețuiască și să meargă acasă împreună cu părinții lor”, a declarat dr. Teodorovici. Medicul a subliniat că prematuritatea este o problemă de sănătate foarte severă și că acești copii „se confruntă cu o bătălie pentru supraviețuire încă de la prima respirație și personalul medical depune tot efortul pentru a le maximiza șansa la viață”.

Recomandări

Aproape 250 de sucevence înregistrate ca gravide erau adolescente la momentul luării în evidență. Șase dintre ele aveau sub 15 ani

Aproape 250 de sucevencele înregistrate ca gravide erau adolescente la momentul luării în evidență. Șase dintre ele aveau sub 15 ani

Aproape 250 de sucevencele înregistrate ca gravide erau adolescente la momentul luării în evidență
Aproape 250 de sucevencele înregistrate ca gravide erau adolescente la momentul luării în evidență

Fată de 18 ani, însărcinată, salvată printr-o intervenție chirurgicală extrem de dificilă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

52 de copii abandonați, aflați în grija statului, au fost adoptați anul trecut și cresc acum în familii iubitoare