Criză de locuri

Trei pacienți cu forme grave de Covid au așteptat ore în șir în UPU Suceava găsirea unui loc la ATI în țară



Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Suceava
Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Suceava

Trei pacienți cu Covid, în stare gravă, au așteptat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava ore în șir eliberarea unui loc la Terapie Intensivă la un spital din țară, deoarece în județul nostru și în județele vecine nu era nici un loc disponibil la ATI Covid. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Suceava, dr. Dan Teodorovici, a declarat că doi dintre pacienți era intubați și unul era ventilat non invaziv. Vârstele lor sunt de 58, 65 și 81 de ani și toți trei sunt nevaccinați împotriva Covid. „Încercăm să-i transferăm la Mangalia”, a spus doctorul Teodorovici.
Potrivit acestuia, cei trei pacienți cu Covid erau internați în spital, starea lor s-a agravat și au nevoie de terapie intensivă. În așteptarea eliberării unui loc la ATI, doi dintre ei au fost aduși în UPU luni seara, în jurul orei 21.00, și au fost intubați aici, iar cel de-al treilea este la Urgențe de marți dimineață, de la ora 2.00, și este ventilat non invaziv. Dr. Teodorovici a transmis că unul dintre pacienții intubați a avut o evoluție bună, iar marți după-amiază a fost detubat și era conștient, pe ventilație non invazivă.
Dacă vor fi găsite locuri libere la o secție ATI Covid la vreun spital din țară, transferul se va face cu avionul. Până la închiderea ediției, nu apăruse nici un loc disponibil.



Recomandări

Doi dintre pacienții răniți în explozia de luni seara din Burdujeni au fost transferați la Iași, pentru al treilea pacient, cu arsuri severe, încă nu s-a găsit loc

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Extinderea UPU și ATI, restaurant pentru pacienți, aparținători și personal, birourile TESA la etajul 11 sunt noile proiecte pentru Spitalul Clinic Suceava

Extinderea UPU și ATI, restaurant pentru pacienți, aparținători și personal, birourile TESA la etajul 11 sunt noile proiecte pentru Spitalul Clinic Suceava