Un număr mare de suceveni cu afecțiuni cronice s-au adresat, în ultimele zile, medicilor din Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, din cauza decompensării bolilor de care suferă.
Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Mircea Macovei, a declarat că luni în UPU s-au înregistrat 375 de prezentări, duminică – 264 și sâmbătă – 284 de prezentări. „Sunt foarte mulți pacienți cronici cu decompensări, odată cu trecerea de la un regim termic rece la unul cald și din cauza diferențelor mari de temperatură de la o zi la alta”, a afirmat dr. Macovei.
În același timp, a spus el, „pacienții nu urmează traseul firesc al prezentării, mai întâi la medicul de familie, apoi la specialist și la spital”. „Pacienții utilizează în exces serviciile de urgență sperând să-și rezolve și problemele de sănătate colaterale. Se prezintă la spital sperând a pleca din UPU investigați atât pentru problema pentru care au venit, cât și pentru problemele asociate, cu analize de laborator și investigații imagistice, la computerul tomograf și RMN”, a explicat medicul.
Doar că numărul mare de pacienți cu afecțiuni care nu intră în categoria urgențe fac să crească timpul petrecut în UPU până la primul contact cu medicul, mai ales în cazul celor din categoria cod albastru sau alb. Această situație provoacă nemulțumiri în rândul pacienților și aglomerarea personalului medical. Luând ca exemplu doar ziua de luni, cu 375 de prezentări în cele 24 de ore, rezultă o medie de 15,6 pacienți pe oră. Cam jumătate dintre pacienți, îndeosebi cei cu afecțiuni cronice, vin la UPU dimineața, în intervalul orar 8.00-12.00, ceea ce face ca în anumite momente în sala de așteptare să nu fie loc nici să arunci un ac, cu atât mai mult cu cât de regulă fiecare vine însoțit de cel puțin o persoană.
De ce este mereu aglomerat la UPU
Alți factori care duc la aglomerarea Unității de Primiri Urgențe Suceava sunt lipsa medicilor specialiști în medicina de urgență și în alte specialități, precum anestezie-terapie intensivă, cardiologie sau neurochirurgie la celelalte spitale din județ, dar și diversificarea și standardul serviciilor medicale din cea mai mare unitate medicală suceveană.
Este important de știut că ”grad de urgență” nu este același lucru cu severitatea afecțiunii. Un pacient cu cancer, de exemplu, are o boală severă, dar o viroză asociată nu justifică neapărat prezentarea în UPU. La triaj se evaluează starea clinică și durerea, corelate cu vârsta și antecedentele acesteia, stabilitatea tensiunii arteriale, frecvența cardiacă și respiratorie, temperatura, saturația în oxigen, glicemia, potențialul de agravare a stării, necesitatea instituirii unui tratament sau a efectuării unor investigații. Toate datele considerate relevante conduc la stabilirea priorității cu care un pacient este asistat și nivelul de asistență necesară acestuia. Prin urmare, medicul din UPU evaluează urgența, elementul care pune în pericol viața pacientului și rezolvă problema pe moment; investigațiile și tratamentul ulterior sunt efectuate de medicul specialist și/sau medicul de familie. Categoria de urgență în care este încadrat pacientul este dată de cea mai severă stare patologică pe care o prezintă în momentul triajului. Codurile sunt, în ordine, roșu, galben, verde, albastruși alb.
Codul albastru nu are acuze tipice de urgență și poate însemna așteptare de 120 de minute sau mai mult. Sunt incluse aici febra fără alte simptome de severitate, o tumefacție articulară, dispepsia, tusea, diaree, erupții cutanate care nu sunt cuprinse în sfera alergiilor severe etc.
Codul alb este alocat pacientului care nu necesită asistență medicală de urgență. Se alocă persoanelor care se prezintă în UPU cu traumatisme minore mai vechi de 24 de ore, angină fără simptome respiratorii, diaree fără vărsături și deshidratare, menstruație, simptome minore, dureri abdominale cronice, afecțiuni psihiatrice.
Codurile albastru și alb pot fi oricând direcționate către ambulatoriu pentru a diminua fluxul de la UPU.
Codul celor cinci culori este afișat în triaj la UPU, iar pacienții și aparținătorii primesc informații despre timpii de așteptare la Biroul Pacientului. Timpii de așteptare pot suferi modificări dacă apar pacienți de cod roșu, care sunt preluați imediat.
Sănătate
Val de pacienți cu decompensări ale bolilor cronice, la Urgențe, din cauza alternanței cald/frig
