Pacienții, însoțitorii sau vizitatorii care vor veni cu autoturismul la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava și vor petrece mai puțin de o oră în incinta unității medicale vor avea la dispoziție și 20-30 de locuri fără plată. Managerul spitalului, Vasile Rîmbu, a declarat că este vorba despre locurile de parcare care vor fi amenajate înainte de bariera de la parcarea cu plată, în zona atelierului de reparații. Tot aici vor opri și taxiurile, indiferent dacă aduc la serviciu angajați ai spitalului, pacienți sau vizitatori.
În ceea ce privește parcarea cu plată, pentru prima oră se va plăti 5 lei, apoi câte 1 leu pentru fiecare oră în plus. Rîmbu a explicat că parcarea va fi dotată cu bariere, parcometre și afișaj electronic al gradului de ocupare, precum și cu sistem de monitorizare video. „Intenția noastră nu este neapărat de a face venituri din taxa de parcare, ci să eliminăm anumite practici”, a spus managerul, făcând referire la lăsarea mașinii, de către pacienți, în curtea spitalului, pe toată durata internării, la folosirea locurilor din incintă de către cei care merg la piața din apropiere sau de către angajații altor instituții din zonă. Totodată, astfel se vor evita și altercațiile dintre oamenii nemulțumiți că nu pot parca în curte și paznici și „terminăm și cu povestea datului banilor la paznici pentru acces”, consideră Vasile Rîmbu.
Angajații unității medicale care vor să vină cu mașina personală la serviciu vor primi cartelă de acces pe baza unui abonament de 100 de lei/lună. Cartela nu este transmisibilă pentru că abonamentele se fac pe numărul autoturismului. Având în vedere că instituția medicală are 1.400 de salariați, este evident că abonamentul nu garantează locul de parcare, ci doar plata lunară a unei sume mai mici. Numai pentru prima oră de parcare din cele 25 de zile lucrătoare dintr-o lună, dacă ar utiliza parcometrul un salariat ar trebui să plătească 125 de lei. Banii încasați din taxa de parcare vor fi folosiți pentru întreținerea căilor de acces în spital. Parcarea cu plată va avea aproximativ 300 de locuri. Cele mai multe locuri libere vor fi în timpul programului de vizită, 15.00-17.00, după ce pleacă personalul din schimbul de dimineață, cel mai numeros deoarece include și angajații TESA. Sistemul de parcare contra-cost va intra în vigoare din luna septembrie, după montarea sistemului de taxare și a afișajului electronic a gradului de ocupare