Noul aparat RMN al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava intră, de astăzi, în exploatare. Șeful Laboratorului de radiologie și imagistică din spital, dr. Adrian Tătăranu, a declarat că la RMN vor lucra patru medici radiologi și că programul pentru explorări este 8.00-18.00. „Acum avem un platou imagistic complet, nu ne mai lipsește nimic”, a afirmat medicul, arătând că pacienții care se adresează acestui laborator beneficiază de investigații similare cu cele efectuate în oricare alt spital european, cu echipamente medicale „de vârf de gamă”.
Managerul Spitalului de Urgență, Vasile Rîmbu, a precizat că noul RMN este destinat în primul rând pacienților unității medicale, pentru care explorarea este gratuită, dar pot fi făcute și investigații la cerere, contra cost. În funcție de complexitatea acestora și regiunile scanate, tariful pleacă de la 450 de lei și ajunge până la 1.500 de lei. De exemplu, o investigație de rezonanță magnetică cranio-cerebrală, abdomen superior, membru sau o regiune coloană vertebrală nativ costă 450 de lei, două regiuni coloană vertebrală nativ costă 800 de lei, trei regiuni – 1.000 de lei, RMN cranio-cerebral cu substanță de contrast – 650 de lei, trei regiuni coloană vertebrală cu substanță de contrast – 1.500 de lei.
Aparatul RMN al spitalului este de 1,5 Tesla și este amplasat în zona ambulatoriului. A fost repartizat Spitalului de Urgență Suceava de către Ministerul Sănătății, fondurile pentru achiziționare fiind obținute de minister printr-un împrumut acordat de Banca Mondială.
Până acum explorările RMN pentru pacienții spitalului au fost efectuate printr-un parteneriat public-privat, în baza contractului dintre unitatea spitalicească și clinica Explora.
Contractul va fi păstrat și mai departe, însă o dată cu punerea în funcțiune a aparatului propriu pentru investigarea pacienților internați, se va reduce timpul de așteptare pentru cei care au nevoie de această investigație.