Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 7 feb 2018 - Anul XXIII, nr. 29 (6739)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6687 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sănătate

Șapte cazuri de scarlatină în grădiniţe şi creşe din municipiul Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a înregistrat şapte cazuri de scarlatină, dintre care trei au fost confirmate şi prin examene de laborator. Directorul adjunct al DSP, dr. Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, în conferinţă de presă, că este vorba despre cazuri izolate de boală, nefiind înregistrate două cazuri în aceeaşi colectivitate. Potrivit adjunctului DSP, toate cele şapte cazuri au apărut în creşe şi grădiniţe din municipiul Suceava. ”Părinţii nu trebuie să se alarmeze deoarece au fost transmise instrucţiuni precise în reţeaua de medici de familie şi s-au luat măsurile necesare”, a precizat dr. Zorescu.

De asemenea, medicul a mai spus că Direcţia de Sănătate Publică intervine în focare de boală, atunci când se înregistrează mai mult de trei cazuri în aceeaşi colectivitate.

Pentru informarea părinților copiilor din colectivități despre apariția unor cazuri de scarlatină, DSP a pregătit o scrisoare, din care aceștia află ce au de făcut:  ”Dragi părinți, vă informăm că în clasa copilului dumneavoastră a fost diagnosticat un caz de scarlatină. Deși scarlatina este de obicei o boală ușoară, trebuie să fie tratată cu antibiotic recomandat de către medic, pentru a reduce riscul de complicații și răspândirea bolii. Scarlatina debutează cu febră, gât roșu (angină), simptome care pot fi însoțite de durere de cap, vărsături, frison și limbă zmeurie. La 1-2 zile de la debutul bolii, apare o roșeață a pielii sub formă de pete roșii mici plate, care ulterior devin ușor proeminente, aspre la pipăit (senzație de șmirghel). Deși obrajii ar putea avea un aspect îmbujorat, poate exista o paloare în jurul buzelor. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă aceste semne și simptome, vă recomandăm: consultați medicul de familie cât mai curând posibil; asigurați-vă că tratamentul recomandat de medic este urmat corect; pentru a evita răspândirea bolii nu duceți copilul în colectivitate decât cu avizul medicului de familie.

Principala măsură de prevenire a acestei boli este spălarea corectă a mâinilor cu apă și săpun ori de câte ori este necesar. Direcția de Sănătate Publică are în observație această colectivitate și va interveni în momentul când va exista un focar, (cel puțin 3 cazuri de scarlatină care sunt raportate la distanța de maximum 10 zile unul față de celălalt și care s-au îmbolnăvit prin transmiterea bolii de la un copil la altul).”

 

Boala se transmite, de regulă, pe cale respiratorie, mai rar digestivă

Pentru a preveni răspândirea bolii, contacţii bolnavilor cu scarlatină (membrii familiei, colegii, toţi cei care au intrat în contact cu persoana bolnavă) sunt supravegheaţi clinic timp de 10 zile.

Boala se transmite pe cale respiratorie, direct - prin picăturile de salivă răspândite în atmosferă în timpul vorbirii, strănutului, râsului etc. sau indirect, prin obiecte contaminate. Mai rar, se poate transmite şi pe cale digestivă.

Izvorul de infecţie este reprezentat de bolnavii cu scarlatină, care sunt contagioşi de la sfârşitul perioadei de incubaţie (în medie 3-6 zile), în perioada de debut, în perioada de stare 1-2 zile, după începerea tratamentului. În absenţa tratamentului, pot fi contagioşi şi în perioada de convalescenţă, până la 10 săptămâni. Alte surse de infecţie sunt bolnavii cu angină streptococică determinată de o tulpină de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a secreta toxina responsabilă de apariţia scarlatinei, precum şi bolnavii cu forme uşoare de boală, care pot trece neobservate, sau purtătorii sănătoşi de streptococ beta-hemolitic tip A. Se apreciază că aproximativ 20% din populaţie este purtătoare de streptococi beta-hemolitici la nivelul gurii şi gâtului. DSP insistă pe acest aspect şi atenţionează părinţii că prezenţa streptococului beta hemolitic în exudatul faringian nu înseamnă obligatoriu scarlatină.

După scarlatină rămâne o imunitate durabilă, bazată pe anticorpi antitoxină.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Șapte cazuri de scarlatină în grădiniţe şi creşe din municipiul Suceava.
 Vizualizări articol: 4264 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Șapte cazuri de scarlatină în grădiniţe şi creşe din municipiul Suceava5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sanatate

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei