Managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Vasile Rîmbu, a mulțumit, ieri, conducerii Primăriei Suceava și Consiliului Local Suceava pentru sprijinul financiar acordat unității spitalicești, în valoare de 1 milion de lei, bani cu care au fost achiziționate un mamograf cu tomosinteză și un osteodensitometru performant. Rîmbu a declarat, ieri, în conferință de presă, că deși spitalul a acoperit din venituri proprii jumătate din investițiile derulate în ultimii ani, un sprijin consistent a venit și din partea administrației județene, a administrației locale și a Ministerului Sănătății. Managerul spitalului a arătat că achiziționarea celor mai recente echipamente, absolut necesare unui spital modern, cu bani plătiți de suceveni ca taxe și impozite la bugetul local, este o investiție în ameliorarea stării de sănătate a populației. ”Nu a venit nimeni cu bani de acasă, sunt bani publici, de la bugetul local. Sunt banii sucevenilor, așa cum și spitalul este tot al lor”, a spus Rîmbu.
Noul mamograf Giotto Class, tridimensional, permite realizarea unei ”hărți 3D” a sânului, inclusiv în profunzime, tomosinteza fiind cea mai avansată metodă din lume, de investigație a sânului. Prin această tehnică se poate diagnostica în stadii incipiente cancerul de sân, crescând cu 41% rata de detecție a cancerului mamar, în special a cancerului invaziv.
De asemenea, tomosinteza 3D reduce biopsiile mamare inutile în cazul rezultatelor fals pozitive, are o acuratețe foarte bună în a determina mărimea, forma și localizarea anomaliilor și este adecvată în cazul tuturor femeilor, inclusiv al celor cu țesut mamar dens.
Mamografia cu tomosinteză are avantaje superioare mamografiei digitale, cu o rată mai mare a identificării leziunilor canceroase și o reducere importantă a investigațiilor suplimentare inutile, oferind posibilitatea de depistare a cancerului mamar de dimensiuni mici care poate fi omis la mamografia digitală convențională.
Un alt avantaj semnificativ al tomosintezei este iradierea redusă, doza de radiații la care este expusă pacienta fiind similară cu cea la care este expus un pasager pe parcursul unui zbor transatlantic.
În cadrul Laboratorului de Imagistică al Spitalului de Urgență Suceava, doi dintre cei șase medici radiologi au competențe în investigația cancerului de sân. Asta face ca deocamdată numărul de investigații să fie de 6-7/zi.