Rezultatul probelor recoltate de Direcția de Sănătate Publică Suceava la noua maternitate din Fălticeni nu permite deschiderea acestei unități spitalicești: două probe sunt neconforme.
Directorul adjunct al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu, ne-a declarat, ieri, că analizele de laborator au arătat că sunt neconforme două din totalul probelor recoltate de inspectorii sanitari la Maternitatea Fălticeni, în urma scandalului iscat după ce jurnaliștii au filmat cum incubatoarele pentru bebeluși și mobilierul erau transportate cu un tractor cu remorcă de la salubritate.
Directorul adjunct al DSP a afirmat că este vorba despre două probe recoltate de pe suprafețe de mobilier.
Dr. Zorescu a precizat că a solicitat managerului Spitalului Municipal Fălticeni, dr. Vlad Morariu, să fie reluată procedura de dezinfecție la maternitate, cu un alt produs dezinfectant, urmând ca după aceea să se repete recoltarea de probe.
Decizia DSP este ca Maternitatea Fălticeni să rămână închisă până când rezultatele analizelor de laborator pe probele recoltate vor fi corespunzătoare.
“Probele recoltate de la incubatoare au ieșit bine”, a menționat Zorescu.
Numărul total de probe recoltate de DSP de la noua maternitate din Fălticeni a fost de aproximativ 100, conform managerul Spitalului Municipal Fălticeni. Dr. Morariu a declarat că o nouă dezinfecție și o nebulizare generală au fost planificate pentru ieri, urmând ca astăzi dimineață să fie recoltate noi probe de către reprezentanții DSP Suceava.
“Sperăm ca lucrurile să meargă pe drumul cel bun, pentru că dorim să deschidem cât mai repede activitatea Maternității Fălticeni”, a mai spus Morariu.



