Managerul Spitalului de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Vasile Rîmbu, va candida pentru un nou mandat la conducerea unității spitalicești. Actualul mandat îi expiră la jumătatea lunii decembrie a.c.. Întrebat, ieri, dacă se înscrie la concursul organizat de Consiliul de Administrație al Spitalului de Urgență, în perioada 12-15 decembrie a.c., Vasile Rîmbu a răspuns ”desigur, doar nu abandonez la jumătatea cursei”.
Actualul manager conduce spitalul din 20 noiembrie 2008 și de numele lui se leagă dezvoltarea spectaculoasă pe care a cunoscut-o instituția medicală în ultimii ani, atât în ceea ce privește dotarea cu aparatură și echipamente de ultimă generație, cât și atragerea a aproape o sută de tineri medici specialiști, diversificarea serviciilor medicale oferite de spital, acordarea salariilor la nivelul maxim permis de lege, disciplinarea personalului etc. Tot sub conducerea sa, Unitatea de Primire a Urgențelor a fost extinsă și modernizată și a demarat proiectul de extindere a secțiilor Cardiologie și Ortopedie.
De asemenea, a reușit să aibă o colaborare eficientă cu instituția tutelară, Consiliul Județean Suceava, în administrația PDL, PSD și PNL.
La concursul de ocupare a postului de manager se pot înscrie candidații, persoane fizice care îndeplinesc cumulativ condițiile stabilite de ordinul Ministerului Sănătății nr. 1082/2014, modificat cu ordinul Ministerului Sănătății nr. 1488/2014. Printre cerințe se numără aceea de a fi absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic, absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin ordin al ministrului Sănătății, sau absolvenți ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii; cel puțin doi ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii; absența condamnărilor penale; apți din punct de vedere medical (fizic și neuropsihic); nu au vârsta de pensionare, conform legii.
Concursul va avea loc la sediul Spitalului de Urgență. Dosarele de concurs se depun la sediul instituției, până în data de 5 decembrie a.c..
Temele-cadru pentru proiectul de management, bibliografia pentru concurs și regulamentul de organizare și desfășurare a concursului sunt afișate la sediul Consiliului Județean Suceava, la sediul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, pe site-urile celor două instituții, respectiv www.cjsuceava.ro și www.spitaluljudeteansuceava.ro, din data de 11 noiembrie a.c..
Continuitate
Vasile Rîmbu va candida pentru un nou mandat de manager al Spitalului de Urgență Suceava
