Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 20 oct 2016 - Anul XXI, nr. 246 (6359)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9758 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6712 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   7 imagini |   ø fişiere video

Sănătate

Circa 300 de angajaţi ai Spitalului de Urgenţă Suceava au participat, ieri, la greva de avertisment

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aproximativ 300 de angajaţi ai Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava au participat la greva de avertisment de ieri, organizată de Federaţia SANITAS din România. Activitatea a fost întreruptă pentru două ore, în intervalul 8.00-10.00, în toate cele 13 unităţi sanitare din judeţul Suceava, unde SANITAS are filiale.

Preşedintele filialei judeţene SANITAS, Romică Balan, a declarat că cea mai numeroasă participare s-a înregistrat în intervalul orar 8.00-9.00, când în holul central al spitalului au fost 200-250 de persoane şi asta deoarece, alături de cei care au întrerupt lucrul, o parte însemnată dintre protestatari au fost salariaţi care au ieşit din tura de noapte sau se aflau în zi liberă. ”În total, s-au rulat peste 300 de persoane, inclusiv medici şi colegi din policlinică. Între 8.00 şi 9.00 au fost circa 200-250 de persoane, apoi lumea a plecat pe secţie pentru că a devenit imperios necesar să scriem condicile, să aducem medicaţia pe secţii, să pregătim pacienţii pentru investigaţii. De la ora 10.00 vom intra în ritm normal. UPU nu şi-a întrerupt activitatea deloc şi ne susţin colegii care sunt după tura de noapte sau în zi liberă şi am avut grijă să asigurăm îngrijirile medicale şi tratamentul pentru toţi bolnavii internaţi în spital”, a afirmat Balan.

 

Revendicările SANITAS

Participarea la greva de avertisment a fost peste aşteptările liderilor sindicali, fiind prezenţi, potrivit lui Balan, un număr însemnat de angajaţi care nu sunt membri de sindicat. ”S-au solidarizat cu noi pentru că la urma urmei nemulţumirile şi problemele sunt ale tuturor, nu doar ale sindicaliştilor SANITAS”, a spus preşedintele SANITAS Suceava.

Acesta a arătat că pe durata grevei nu au fost reclamaţii din partea pacienţilor sau familiilor acestora: ”Am creat toate condiţiile ca nici un pacient care a avut o nevoie acută de asistenţă şi îngrijiri de sănătate să nu sufere”.

Revendicările membrilor SANITAS sunt legate de faptul că ordonanţele de urgenţă care reglementează salarizarea din sănătate (OUG 20/08.06.2016 şi OUG 43/31.08.2016) creează  inechităţi în ceea ce priveşte remunerarea celor care lucrează în sistem. De asemenea, din grilele de salarizare din Ordonanţa 20/2016 au fost exceptaţi personalul TESA, salariaţii din direcţiile de sănătate publică, personalul din creşe şi grădiniţe, precum şi cel din unităţile de asistenţă socială şi din cele medico-sociale.

O altă solicitare importantă a sindicaliştilor SANITAS este ca acordarea sporurilor să se facă în raport cu salariul din 2016 şi nu la nivelul celui din 2009, aşa cum este prevăzut în prezent.

”Dacă nu vom primi semnale că există intenţia de a soluţiona măcar parţial revendicările noastre, pe 31 octombrie se va declanşa greva generală, cu întreruperea totală a activităţii pe timp nelimitat. Desigur, cu respectarea aceloraşi prevederi legale referitoare la asigurarea urgenţelor şi a unei treimi din activitate”, a mai spus liderul SANITAS Suceava, Romică Balan. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Circa 300 de angajaţi ai Spitalului de Urgenţă Suceava au participat, ieri, la greva de avertisment.
 Vizualizări articol: 2090 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Circa 300 de angajaţi ai Spitalului de Urgenţă Suceava au participat, ieri, la greva de avertisment0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei